Toți liderii PNL vor fi prezenți, mâine, la Târgu Jiu

    Președintele Partidului National Liberal, Ludovic Orban, prim-vicepreședinții, vicepreședinții, secretarul general si președinții filialelor din țară vor participa, mâine, la ședința Biroului Politic National al Partidului Național Liberal.

    Evenimentul va avea loc în municipiul Tg-Jiu, municipiu unde s-a produs cea mai mare surpriză în alegerile parţiale. La Târgu Jiu, în județul Gorj, pentru prima dată în ultimii 17 ani, social-democraţii au pierdut postul de primar în favoarea liberalului, Marcel Romanescu.

Biroul Politic Național al PNL este condus de președintele Ludovic Orban, iar din organismul de conducere al partidului fac parte: secretarul general – Robert Sighiartău, prim-vicepreședinții – Iulian Dumitrescu, Raluca Turcan, Ilie Bolojan, Mircea Hava, vicepreședinții – Gheorghe Falca, Florin Cîțu, Vlad Nistor, membrii Biroului Executiv al PNL și președinții organizațiilor județene din țară.

Liderii Partidului National Liberal vor face declarații de presă la finalul ședinței BPN.

ecopolitic.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare