Sfântul Ierarh Eumenie este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 18 septembrie.
Cuviosul Eumenie a plăcut lui Dumnezeu din tinereţe, pentru că a călătorit pe calea cea strâmtă care duce la cer, potrivit spuselor: „Nevoiţi-vă a intra prin poarta cea strâmtă, prin care, ca să poată intra cineva, două sarcini grele are a lepăda: averea şi trupul”. (Vieţile Sfinţilor)
„Aşa lepădând amândouă sarcinile cele groase: una de avere, iar alta a trupului mult pătimaşului, s-a făcut uşor trecerea pe calea cea îngustă a porţilor celor strâmte care duc la viaţa veşnică. Iar când viaţa lui îmbunătăţită strălucea ca o lumină şi era de folos tuturor, atunci a fost ales şi ridicat la scaunul episcopal al Bisericii Gortinei, unde ca o lumină stând în sfeşnic, a luminat păstoria sa şi ca un soare a luminat Biserica lui Hristos cu lucrurile şi cu cuvintele, pentru că aşa se cade să fie lumina lumii, ca fapta să meargă înaintea cuvintelor, precum raza apucă înaintea luminii.” (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Eumenie a mers în călătorie misionară până la Roma, apoi în ţinutul Tebaida din Egipt, unde a şi murit.
* Sfânta Muceniţă Ariadna a trăit pe vremea împăraţilor Hadrian şi Antonin (între 117 şi 139).
Era roaba unui demnitar, mai marele cetăţii Promisia din Frigia. Acesta a făcut un praznic în capiştea idolească (templul dedicat zeilor) la naşterea unui prunc al său, jertfind şi închinându-se zeilor şi petrecând cu toţi ai săi, cu prietenii şi cu vecini, la care ar fi trebuit să participe şi Ariadna.
Sfânta a rămas însă acasă şi n-a vrut să intre în capiştea idolească, căci era creştină.
A fost torturată şi închisă pentru a renunţa la credinţa în Hristos, fiind mult chinuită cu foamea de stăpânul său. În cele din urmă a fost eliberată şi a plecat din cetate. Dar cel care o avusese supusă, părându-i rău că a lăsat-o să plece, a alergat după dânsa cu slujitorii pe care îi avea.
Sfânta Ariadna uitându-se înapoi şi văzându-i pe urmăritorii săi a fugit şi, apropiindu-se de o piatră oarecare, s-a rugat lui Dumnezeu ca să o izbăvească din mâinile vrăjmaşilor.
Din dumnezeiasca voie desfăcându-se piatra, s-a ascuns sfânta înăuntru, şi iar s-a aşezat piatra cum a fost, pentru că îngerul Domnului, arătându-se acolo, a făcut această minune.
Prigonitorii tulburându-se de frică şi hărţuindu-se cu suliţele, singuri s-au lovit şi au pierit, scrie Agerpres.
