miercuri, septembrie 28, 2022

85 de români, lucrători sezonieri în Germania, testați pozitiv cu noul coronavirus

Ministerul Afacerilor Externe precizează, cu privire la diagnosticarea cu COVID-19 a unor cetățeni români, lucrători sezonieri în cadrul unei ferme din Bavaria, că au fost întreprinse demersuri, în regim de urgență, pe lângă compania angajatoare și pe lângă autoritățile locale pentru informații suplimentare cu privire la situația acestora.

Astfel, potrivit datelor obținute de către oficiul consular de la angajator, au fost testați toți angajații fermei, iar dintre aceștia 85 cetățeni români au fost testați pozitiv în perioada 28 mai-11 iunie a.c. Toți cei 85 de angajați sunt asimptomatici, fiind plasați în carantină. Toate costurile referitoare la cazare și hrană pe durata carantinei sunt suportate de către angajator, care acordă și o sumă zilnică de 50 de euro fiecărei persoane.

De asemenea, alți 19 lucrători români, testați pozitiv la sfârșitul lunii mai, au încheiat perioada de carantină, au avut două teste negative și au revenit deja în țară. Totodată, în cazul în care cetățenii români care au fost testați pozitiv cu COVID-19 își vor exprima dorința de a reveni în țară, angajatorul va întreprinde demersurile necesare după expirarea perioadei de carantină și retestare.

În context, MAE precizează că situația fermei în cauză este în atenția Consulatului General al României la Munchen încă de la începutul lunii mai, la data de 6 mai a.c. fiind efectuată și o vizită la sediul acesteia de către consulul general al României la Munchen. Atât din datele obținute la fața locului, cât și din informațiile comunicate de către reprezentanții fermei, a reieșit că sunt respectate condițiile de igienă și securitate la locul de muncă, toate mesajele cu privire la normele de igienă fiind afișate și în limba română.

MAE precizează că, până la acest moment, la nivelul Consulatului General al României la Munchen nu au fost primite solicitări de asistență consulară în legătură cu această situație din partea cetățenilor români care își desfășoară activitatea la această fermă.

MAE reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Munchen: 0049 (0)1631927011 și 0049 (0)1602087789. Totodată, MAE menționează că numărul de telefon : 0049 (0)1602087789 este disponibil până la data de 30 iunie, fiind vorba despre o linie suplimentară, special creată pentru a raporta situații în contextul COVID-19.

spot_img
Campanii publicitare
    sales banner