Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a afirmat marţi, la Comisia de apărare din Senat, că, de peste un an şi jumătate jandarmii se confruntă cu un anumit tip de manifestaţii publice, organizate pe cale on-line.
- „Vă întreb: unde în Constituţia României sau în Legea 60 din 1991 există o reglementare în sensul permiterii unor manifestări violente?
Mai sunt multe de luat în discuţie dar, de un an şi opt luni, Jandarmeria Română gestionează genul acesta de manifestaţii publice aducând în prim plan acea componentă de dialog şi comunicare pe care o are Jandarmeria, şi asta plecând de la faptul că din legea 60 acel caracter de spontaneitate reglementat, dă naştere la foarte multe interpretări. Şi cred că suntem cu toţii de acord că nu mai putem vorbi de spontaneitate atunci când avem organizarea acestor activităţi de protest online”, a declarat Carmen Dan în faţa senatorilor Comisiei de apărare.
- Ministrul a arătat că „nu poţi spune despre o instituţie a statului că a fost violentă când, de un an şi opt luni, în condiţiile acestor prevederi legale gestionează aceste adunări făcând tot ce stă în puterea acestei instituţii pentru ca aceste proteste să nu degenereze”.
„Şi până la momentul 10 august a acţionat cu multă maturitate, şi chiar în data de 10 august noi am făcut dovada că intervenţia Jandarmeriei a fost doar în sensul asigurării ordinii publice, nu a restabilirii, pentru că, aşa cum am precizat, jandarmii au venit pentru asigurarea dispozitivului de ordine publică, nu îmbrăcaţi în echipamentul de intervenţie. Şi această intervenţie s-a desfăşurat gradual până la momentul în care ne-am aflat sub incidenţa prevederilor articolului 19, alin. 2, care dispune în sensul reacţiei în forţă în condiţiile în care avem create condiţiile atentării la integritatea corporală a forţelor de ordine şi a manifestanţilor”, a detaliat Carmen Dan.
- Ministrul de Interne crede este necesară actualizarea Legii 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice şi a anunţat că îşi asumă un astfel de demers.
„Cred că este necesar să se intervină legislativ, în aşa fel încât să putem aduce în actualitate o lege din 1991. Şi, eu, ca ministru, îmi asum acest demers. Sper ca ulterior, odată ce această propunere, iniţiativă legislativă ajunge în Parlament, să dezbatem împreună în aşa fel încât să fie un act care să servească cu totul realităţilor curente. Şi cred că da, trebuie să ne aruncăm foarte atent pe tot ce înseamnă legislaţie şi să facem demersurile legale în aşa fel încât orice intervenţie şi orice misiune a structurilor statului să nu mai poată fi vreodată pusă sub semnul îndoielii”, a argumentat Dan.