Sportivele din România au debutat sâmbătă la Campionatele Mondiale de haltere de la Ashgabat, Turkmenistan. Competiția reunește peste 600 de sportivi din 88 de țări și are o importanță deosebită, fiind și concurs de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.
Prima zi cu sportivi români la Ashgabat a adus și prima medalie pentru România la actuala ediție a Mondialelor, potrivit paginii oficiale a Ministerului Tineretului şi Sportului.
Cristina Iovu a obținut bronzul la categoria 55kg (stilul aruncat), după un concurs plin de tensiune și cu niște adversare asiatice extrem de puternice. În final, Cristina s-a clasat pe treapta a treia a podiumului mondial la aruncat, dar a obținut și o valoroasă clasare pe locul 4 în clasamentul general!
În concurs a intrat şi Elena Andrieș, la categoria 49 kg. Aceasta a avut o prestație remarcabilă și s-a clasat în final pe locul 5, fiind însă prima sportivă din Europa în clasamentul total!
La spectaculoasele întreceri de sâmbătă a asistat ministrul tineretului și sportului, aflat în aceste zile la Ashgabat, la invitația omologului său din Turkmenistan. Ioana Bran a fost invitată să ofere medaliile la festivitatea de premiere de sâmbătă seara, având astfel ocazia de a îi așeza la gât medalia de bronz Cristinei Iovu.
„Am asistat în acest an și la Europenele care au avut loc la Izvorani și sunt mândră să observ că organizarea competiției desfășurate la noi acasă nu a fost cu nimic mai prejos decât cea a Mondialelor de aici, eveniment care are un buget net superior și are loc într-un oraș cu o infrastructură impresionantă”, a declarat Ioana Bran.
Ministrul a adăugat că s-a bucurat că a putut fi alături de sportivii români, de antrenorii acestora și de conducerea federației.
„Le-am încurajat pe fetele noastre, le-am făcut cu toții o mică galerie aici, departe de casă și țin să le felicit pe sportivele noastre pentru modul cum au concurat. Și bineînțeles, vreau să o felicit pe medaliata cu bronz Cristina Iovu, pentru prestația remarcabilă, într-un concurs în care a fost extrem de greu să prinzi podiumul. Ne-a ținut pe toți cu sufletul la gură pe durata concursului, a arătat curaj și putere și în final a câștigat binemeritata medalie.
Sunt greu de descris emoțiile pe care le trăiești la fața locului, în sală, când vezi un sportiv roman cum flutură mândru Tricolorul, cu lacrimi în ochi de fericire. Au fost momente unice și pentru asta îi suntem cu toții recunoscători.
Bravo din toată inima și mult succes și celorlalți doi români care vor concura zilele următoare la Mondialele de la Ashgabat!”, a mai spus Ioana Bran.