Sute de români, blocați pe aeroportul Luton. Mai multe zboruri low-cost au fost anulate în această dimineață

Sute de cetățeni români sunt blocați de peste zece ore pe Aeroportul Luton din Londra, după ce compania low-cost Wizz Air a anulat mai multe zboruri spre țară. Potrivit martorilor, pasagerii au fost îmbarcați în aeronave, însă ulterior li s-a transmis că zborurile vor avea întârziere din cauza vremii nefavorabile, anunță Euronews.

Pasagerii ar fi fost dați jos din avioane și ținuți pe aeroport fără nicio explicație din partea companiei care opera zborurile spre România. Conform informațiilor de pe site-ul oficial al aeroportului Luton, cel puțin zece zboruri au fost anulate în această dimineață. Euronews a discutat cu Camelia Baciu, pasager prins pe aeroportul din Luton.

Camelia Baciu, pasager: „Nu primim nicio informație, nu știm cu ce zbor vom pleca, dacă vom avea alt zbor, când vom pleca. Inițial ne-au zis că îl reprogramează, după aceea ne-au spus că au anulat toate zborurile de astăzi. Avem o altă variantă cu un zbor la 9:30, care nu era programat și nu apare pe site-ul lor, nu știm dacă există, vocile pe aici spun că doar ne-au dat speranțe ca să nu facem scandal.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare