SUA sunt cele care au distrus arhitectura stabilităţii internaţionale prin faptul că au încetat să-şi onoreze angajamentele şi au respins propunerile Rusiei cu privire la problemele de securitate globală, a denunţat miercuri preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), Viaceslav Volodin, citat de Reuters, explică Agerpres.
Duma urmează să se întrunească miercuri în sesiune plenară pentru a examina proiectul de lege trimis în ajun de preşedintele Vladimir Putin privind suspendarea participării Rusiei la Tratatul de reducere a armelor strategice New START, aşteptându-se să aprobe, fără surprize, această iniţiativă.
Putin a prezentat suspendarea acestui tratat istoric de dezarmare nucleară ca pe un avertisment cu privire la Ucraina în discursul său de marţi adresat camerelor reunite ale Adunării Federale (parlamentul bicameral rus), în timp ce liderul de la Casă Albă, Joe Biden, a promis că va continua să susţină şi să apere Ucraina pe fondul împlinirii peste două zile a unui an de la declanşarea agresiunii ruse împotriva acestei ţări.
‘Încetând să-şi mai respecte obligaţiile şi respingând propunerile ţării noastre în materie de securitate globală, Statele Unite au distrus arhitectura de securitate internaţională’, a declarat Volodin pe aplicaţia de mesagerie Telegram. ‘Au aruncat lumea într-o stare de conflicte şi provocări’, susţine şeful Dumei, un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin.
Moscova acuză frecvent Occidentul, cu SUA în frunte, că ar ţine ostatică Ucraina, repetând fără a prezenta vreo dovadă că misiunea Rusiei este de a ‘demilitariza’ şi ‘denazifica’ ţara vecină, notează Reuters.
Kievul şi liderii occidentali, inclusiv Joe Biden, care a vizitat capitala ucraineană luni, resping această naraţiune, considerând-o drept un pretext fără fundament pentru acapararea de noi pământuri de către Rusia, şi susţin că trebuie făcut ca Putin să piardă pariul în ce priveşte invazia.
În discursul despre starea naţiunii, preşedintele rus a ţinut să sublinieze totuşi că Rusia nu se retrage din tratatul New START, care ar urma să expire în 2026, ci doar îşi suspendă participarea la acest pact. La câteva ore după discursul său, Ministerul de Externe rus a declarat într-un comunicat că Moscova va respecta plafoanele stabilite în acest tratat de dezarmare nucleară, conform agenţiilor oficiale de presă ruse.
MAE mai susţine în comunicatul respectiv că Rusia va continua să facă schimb de informaţii cu privire la testele cu lansări de rachete balistice în conformitate cu acordurile anterioare cu SUA, după cum notează RIA Novosti.
În paralel cu limitarea armelor nucleare, tratatul New START, semnat în 2010, intrat în vigoare în 2011 şi prelungit în 2021 cu cinci ani, prevede inspecţii reciproce extinse la siturile nucleare din cele două ţări.
Putin a declarat marţi că Rusia ar trebui să fie pregătită să reia testele cu arme nucleare în cazul în care SUA ar face aşa ceva, o decizie care ar pune capăt interdicţiei globale privind astfel de teste, în vigoare încă din perioada Războiului Rece, comentează observatori internaţionali.
Într-o primă reacţie, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut Rusiei şi SUA să reia imediat dialogul, întrucât o ‘lume fără controlul armelor nucleare este mai periculoasă şi mai instabilă’.
sursa – AGERPRES