Colonelul Cornel-Gheoghe Trifu, ataşat al apărării român în Republica Algeriană Democratică şi Populară, cu extindere în Republica Mali, aflat în misiune oficială în Bamako, Mali, a decedat, luni, în camera de hotel în care era cazat, a anunţat un comunicat al MapN.
Potrivit sursei citate, din primele date, ofiţerul a decedat în cursul acestei dimineţi, din cauze naturale. Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autorităţile judiciare maliene.
„Cauzele decesului vor fi stabilite cu exactitate după efectuarea autopsiei, care se va realiza la Spitalul Gabriel Toure din Bamako”, a spus MApN.
- Ofiţerul, în vârstă de 51 de ani, activa în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1989. Era veteran al teatrului de operaţii Afganistan, şi, anterior acreditării ca ataşat român al apărării la Alger, a activat ca ataşat al apărării adjunct al României în Republica Franceză.
A fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemn de război, pentru militari. Era căsătorit şi avea un copil.
Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale au demarat demersurile prin care să fie permisă, după finalizarea procedurilor de cercetare impuse de legislaţia maliană, repatrierea trupului neînsufleţit al militarului.
Conducerea M.Ap.N. îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi transmite condoleanţe familiei îndoliate, a mai precizat Biroul de presă al MapN.