Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a afirmat luni că aproximativ 900 de români solicită evacuarea din Israel, respectiv Fâşia Gaza, în contextul conflictului armat din această zonă.
Este vorba de aproximativ 800 de români din Israel şi în jur de 100 de persoane din Fâşia Gaza, acestea din urmă provenind din familii mixte.
Până luni dimineaţa, peste 800 de cetăţeni români au fost repatriaţi din Israel.
„Mai sunt încă foarte mulţi cetăţeni români care sunt pe liste de aşteptare. Am organizat până acum nouă curse cu cetăţeni români care au fost repatriaţi şi depunem toate eforturile cât mai rapid posibil, pentru că situaţia de securitate este una foarte serioasă, să-i aducem în siguranţă acasă”, a afirmat ministrul, la Digi 24.
Ea a detaliat că luni sunt organizate în acest sens o cursă Tarom şi trei curse ale unor companii private.
„Situaţia este fluidă. Estimăm că încă 800 de români se mai află în Israel”, a arătat Odobescu.
Ministrul a subliniat că interesul principal în acest sens este repatrierea cât mai rapidă a românilor care solicită acest lucru, iar în acest moment companiile aeriene civile pot face faţă.
În ceea ce priveşte situaţia din Fâşia Gaza, ministrul a arătat că acolo există români care fac parte din familii mixte. „Solicitarea de evacuare o avem de la aproximativ 100 de persoane”, a detaliat Odobescu. În acest sens, au loc discuţii cu statele partenere pentru a fi identificate „cele mai bune soluţii”. AGERPRES