La data de 11 octombrie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești, au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în judeţul Prahova, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monede străine, punerea în circulație de valori falsificate străine și înșelăciune, anunță Poliția Română într-un comunicat.
Polițiștii au documentat activitatea infracțională a unor bănuiți, cu vârste cuprinse între 22 și 51 de ani, care, în perioada 20 august – 23 septembrie 2023, ar fi înșelat trei persoane, domiciliate în județele Prahova și Buzău, de la care ar fi cumpărat animale (bovine), plătind contravaloarea acestora cu bancnote falsificate, în cupiură de 100 de euro.
Prejudiciul stabilit până în prezent este de 5.100 de euro.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, la locuințele persoanelor bănuite au fost descoperite şi ridicate 6 telefoane mobile și 1.250 de lei.
După finalizarea audierilor, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploieşti au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a trei persoane, iar, la data de 12 octombrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești a dispus arestarea preventivă a două dintre persoane, pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale și identificarea tuturor persoanelor implicate.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova – Biroul Protecția Animalelor și al jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală şi de prezumţia de nevinovăţie.