Antreprenorul Cosmin Răileanu aleargă, miercuri, 14 ore în jurul Guvernului, într-o iniţiativă civică de conştientizare a impactului legii 296/2023 pentru întreprinderile mici şi mijlocii asupra antreprenorilor şi liber profesioniştilor din România.
„Văd nedreptate în jurul meu şi pentru asta am venit la Guvern, să trag un semnal de alarmă printr-un efort de 14 ore de alergare în jurul acestuia. Cred cu tărie că impactul noilor măsuri legislative îngrădeşte ireversibil spiritul antreprenorial”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a lui Cosmin Răileanu.
El precizează că aceste măsuri vor avea impact asupra câteva milioane de români activi.
„Cred că este momentul să ne transformăm cu toţii şi cred că se poate dacă avem principii sănătoase, nu doar în mediul antreprenorial, dar şi în cel politic şi guvernamental. Pentru că un antreprenor transpiră zilnic muncind în medie 14 ore pentru afacerea lui, din care 10 ore alimentează cu bani statul”, mai spune Răileanu în postarea pe Facebook.
Într-un efort de a atrage atenţia asupra efectelor legii 296/2023 pentru întreprinderile mici şi mijlocii, Cosmin Răileanu va alerga miercuri 14 ore în jurul Guvernului României, începând cu ora 7,00.
Prin această iniţiativă, el îşi propune să sublinieze povara pe care noile reglementări fiscale şi economice o impun antreprenorilor şi liber profesioniştilor din România.
Cosmin Răileanu, antreprenor şi alergător de anduranţă, cunoscut pentru participarea sa la „Imperiul Leilor” şi ca speaker la TEDx Băneasa, va folosi acest protest pentru a sublinia necesitatea unei mai bune înţelegeri şi sprijin din partea clasei politice pentru sectorul IMM-urilor.
Anul trecut, din dorinţa de a atrage atenţia autorităţilor asupra pericolului pe care îl reprezintă şoseaua E85, supranumită şi Drumul Morţii, Cosmin a alergat 150 de kilometri şi peste 20 de ore pe distanţa Bacău – Râmnicu Sărat.
Sursa: AGERPRES