PNL este partidul care menţine stabilitatea României, garantând în acelaşi timp ritmul susţinut al investiţiilor pentru modernizarea ţării, a afirmat preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, la întâlnirea din Maramureş cu echipa liberală din Regiunea de Nord-Vest.
Ciucă se află în aceste zile în Maramureş, unde participă la o serie de evenimente.
”La întâlnirea cu echipa liberală din Regiunea de Nord-Vest, am spus foarte clar că PNL este partidul care menţine stabilitatea României, garantând în acelaşi timp ritmul susţinut al investiţiilor pentru modernizarea ţării. Suntem cei care au fost mereu alături de mediul de afaceri, pentru că susţinerea antreprenoriatului înseamnă de fapt locuri de muncă, progres economic şi recuperarea decalajelor faţă de alte state”, a scris preşedintele liberalilor pe Facebook.
El a reamintit că la alegerile de anul viitor PNL va merge singur, ”ceea ce înseamnă responsabilitatea de a iniţia măsuri şi proiecte ample”.
”Ne-am angajat de curând ca, anul următor, să mergem la alegeri ‘prin noi înşine’, ceea ce înseamnă responsabilitatea de a iniţia măsuri şi proiecte ample. Împreună cu toate organizaţiile din ţară, trebuie să ne stabilim obiective pentru următoarea perioadă şi este firesc să aflăm chiar de la colegii din teritoriu care sunt problemele cu care se confruntă comunităţile şi ce soluţii putem găsi pentru acestea. Administraţiile liberale sunt modele de bune practici în întreaga ţară. Am văzut acest lucru în toate regiunile în care am fost şi am convingerea că parteneriatul strâns dintre autorităţile centrale şi cele locale rămâne cheia pentru a transforma România”, a arătat Ciucă.
Vineri seară, Nicolae Ciucă a participat la Gala Liberală Maramureş.
„M-am bucurat să fiu în această seară alături de colegi, la Gala Liberală Maramureş 2023. Este un eveniment important pentru partid, în care se premiază performanţa şi sunt ajutaţi cei aflaţi în nevoie, aceste două dimensiuni reflectând identitatea PNL. Pe de o parte, suntem partidul oamenilor activi care doresc să performeze şi să dezvolte comunităţi. Pe de altă parte, suntem formaţiunea care îi ajută pe cei aflaţi în impas sau la nevoie”, a arătat Ciucă.
Potrivit acestuia, performanţa a fost apreciată prin acordarea premiului pentru cel mai mare exportator din România, cu capital românesc companiei Aramis Group Baia Mare, fondată şi condusă de Vladimir Iacob, fiind vorba ”despre cel mai mare producător de mobilă din ţară, cel mai important angajator din Maramureş şi prima companie din judeţ care a intrat în top 50 exportatori, încă din 2018”.
”Tot în această seară, în cadrul evenimentului, am oferit sprijinul nostru unei familii încercate, care nu se lasă însă învinsă de greutăţi şi care luptă să răzbească cu propriile forţe. Este vorba despre o doamnă de 82 de ani, care îşi creşte de una singură doi nepoţi, cel mic având nevoie de îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat preşedintele liberalilor.
Nicolae Ciucă, preşedinte al Senatului, se va afla şi sâmbătă în Maramureş. Acesta va face o vizită la Podul peste Tisa şi va participa la deschiderea Şcolii Memoriale „Gheorghe I. Brătianu”, ediţia a XIV-a.
Sursa: AGERPRES