Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în Municipiul București, într-un dosar penal privind operațiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept.
Întrucât existau date și indicii că un bărbat ar deține și comercializa, preponderent în mediul online, cantități însemnate de materiale pirotehnice, la data de 5 decembrie 2023, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în vederea probării activității infracționale a bănuitului. Astfel, la domiciliul bărbatului, situat în Sectorul 1, au fost identificate aproximativ 900 de kg de articole pirotehnice, deținute fără drept și comercializate de bărbat.
Bărbatul a fost depistat și condus la audieri, iar cantitatea de articole pirotehnice a fost sigilată și ridicată de către polițiști.
Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept.