Natalia Intotero, la deschiderea celei de-a 62-a sesiune a Comisiei pentru Dezvoltare Socială a ONU de la New York: Trebuie abordate cauzele profunde ale inegalității, instabilității politice și strămutării

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero a participat luni, 5 februarie, la deschiderea celei de-a 62-a sesiune a Comisiei pentru Dezvoltare Socială a ONU de la New York. În cadrul acestei sesiuni sunt prezentate modalitățile pentru implementarea de politici sociale juste, incluzive și eficiente, prin creșterea eforturilor pentru realizarea protecției sociale universale, accesibilă și de calitate, și a serviciilor de îngrijire, sănătate și educație de calitate, la prețuri accesibile pentru toți.

În discursul său, doamna ministru Natalia-Elena Intotero a subliniat importanța Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă în vederea promovării priorităților şi a eforturilor actuale și viitoare în beneficiul copiilor şi al tinerilor, al omenilor în general, precum şi a parteneriatului la nivel mondial în acest sens.

Anul 2024 marchează aniversarea Anului Internațional al Familiei, respectiv a proiectelor dedicate familiei în general – creșterea natalității, politici de susținere a educației, a incluziunii sociale pentru copii și tineri din toate categoriile sociale.

”Trebuie abordate cauzele profunde ale inegalității, instabilității politice și strămutării. Într-un moment în care prea mulți cetățeni se simt excluși, o mai mare responsabilitate și transparență sunt esențiale. În plus, asigurarea accesului universal la asistență medicală de calitate, educație, condiții de trai decente reprezintă prioritatea principală în beneficiul prosperității familiei”, a spus ministrul Natalia-Elena Intotero.
De asemenea, domnia sa a subliniat în discursul său că ”educația trebuie tratată ca un proces care pregătește generațiile tinere pentru provocările viitorului care se desfășoară pe parcursul vieții, încurajând inovația, meritocrația, gândirea critică constructivă, curiozitatea, comportamentul și emanciparea. Un electorat implicat și bine educat se află în centrul unor societăți democratice puternice. Crearea unui mediu în care tinerii simt că vocea lor contează este crucială. Tinerii sunt actualii și viitorii custozi ai democrației. Pentru a menține o societate democratică, trebuie să investim în copiii și tinerii noștri.

Cel mai bun mod de a face acest lucru este de a investi în sistemele noastre educaționale. În România, educația este gratuită pentru copiii și tinerii din toate liceele. De asemenea, sistemul educațional românesc oferă burse pentru studenții eminenți care studiază în universități. Recent, România a adoptat legile educației intitulate „România Educată”.
Totodată, România a acordat Ministerului Educației cel mai mare buget pentru anul 2024, fiind de 4,3 % din PIB, iar politicile derulate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse vin, în acest sens, cu proiecte suplimentare – înființarea centrelor de zi pentru copiii din medii defavorizate; organizarea taberelor pentru studenți, atât pentru cei din țară, cât și pentru cei care trăiesc în Diasporă; campaniile de informare în rândul tinerilor privind pericolele la care sunt expuși – droguri sau alte substanțe interzise; programele guvernamentale pentru studenți și familiile tinere, campaniile privind meseriile viitorului desfășurate în colaborare cu celelalte ministere din cadrul Guvernului. Toate aceste politici sunt în concordanță cu Agenda 2023 Organizației Națiunilor Unite și cu politicile Uniunii Europene.

Lumea se confruntă cu noi provocări complexe în fiecare zi, subminând pacea și securitatea internațională, drepturile omului și dezvoltarea durabilă și niciun răspuns viabil nu poate fi găsit în afara unui sistem multilateral eficient”.

În încheierea discursului său, doamna ministru al Familiei Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero s-a declarat optimistă și sigură că, ”lucrând împreună, în cadrul organizațiilor internaționale precum ONU și UE și prin acorduri bilaterale, vom putea face față acestor provocări și vom prevala pentru a asigura un viitor mai bun pentru toți și pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare