USR cere PSD și PNL să elimine urgent „taxa pe soare”

USR solicită eliminarea de urgență a „taxei pe soare” pe care a cerut de la bun început Guvernului PSD-PNL să nu o introducă. După ce PSD și PNL au comis această eroare, o pot corecta prin adoptarea amendamentului depus de deputata USR Cristina Prună la Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 163/2022, susține USR.

„PNL și PSD au mințit de la bun început că introduc această taxă pentru că așa transpun o directivă europeană. Reprezentanții Comisiei Europene au clarificat într-un răspuns oficial pentru Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie, însă, că nu există obligativitatea de menționare a taxei în textul de lege de transpunere a directivei”, transmite Uniunea.

Conform prevederilor Ordonanței date de PSD-PNL, pot fi aplicate taxe și tarife prosumatorilor pentru energia pe care o produc, dacă aceștia au beneficiat de scheme de sprijin dedicate sau dacă au o putere instalată de peste 30 KW. Mai mult, din 2026 aceste taxe ar urma să fie aplicate tuturor prosumatorilor, dacă puterea instalată totală a acestora depășește 8% din puterea totală instalată la nivel național.

„Prosumatorii nu sunt dușmanii sistemului energetic. Minciuna guvernanților a fost expusă, nimeni nu ne cere să introducem taxa pe soare. Este doar un nou exemplu al goanei lor de a taxa suplimentar orice merge bine și al modului în care ce dau cu o mână oamenilor, prin proiecte precum Casa Verde, vor să ia ulterior cu două mâini prin noi taxe. În anul 2023, prosumatorii au instalat o capacitate de producție de energie de peste 1.000 MW, aproape dublă față de nivelul total al tuturor celorlalte capacități de producție de energie nou instalate – 624 MW. În acest context, taxa pe soare reprezintă o aberație, un nou exemplu de cum Guvernul nu doar că nu ajută, dar și strică ceea ce funcționează”, susține Cristina Prună, deputată USR.

Prosumatorii reprezintă, în fapt, singurele investiții puternice care au fost făcute în ultimii ani în producția de energie electrică cu 1,5 GW instalați și cu perspectiva de a ajunge la 2 GW în prima parte a acestui an. Asta, în condițiile în care cota redusă de TVA pentru panouri fotovoltaice a fost oricum majorată de la 1 ianuarie, iar de la finalul anului trecut oficialii guvernamentali au avansat repetitiv posibilitatea „sancționării” celor care produc mai mult decât consumă.

„Prosumatorii au în prezent cel mai mare aport la realizarea de noi capacități de producție de energie electrică în România. Ei suplinesc ce nu face statul și absența marilor investiții private, în condițiile politicilor publice proaste și ale birocrației ridicate. Am depus un amendament în Comisia de Industrii pentru ca articolul legii care prevede posibilitatea acestei taxe să fie eliminat. Din păcate, acesta a fost respins de actuala majoritate PSD-PNL. Solicit public punerea proiectului de lege pentru aprobarea OUG 163/2022 pe ordinea de zi a Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților și adoptarea amendamentului USR prin care se elimină posibilitatea introducerii noilor taxe pentru prosumatori”, afirmă Cristina Prună.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare