Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, după decesul academicianmului Nicolae Manolescu, că România pierde pe unul din ultimii săi mari intelectuali publici. Iliescu vorbeşte despre peste 60 de ani de pietenie cu Manolescu, de care l-au despărţit ”puţine lururi”.
Am aflat cu enormă tristețe că s-a stins din viață profesorul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor din România. În peste 60 de ani de când ne cunoaștem, ne-au apropiat multe, ne-au despărțit puține lucruri. Timpul lung a fost acela al solidarității și al prieteniei. I-am urmărit ascensiunea încă de la debutul său în revista “Contemporanul” și mai apoi în “România Literară”, ambele conduse de cel care i-a dat cronica literară, la 22 de ani și l-a protejat în vremuri grele, George Ivașcu. În volumul său memorialistic “Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă”, Nicolae Manolescu rememorează episodul în care, împreună cu Ivașcu și academicianul Andrei Oțetea, am “complotat” astfel încât studentul eminent Nicolae Apolzan să fie reînmatriculat după ce fusese exmatriculat din motive politice, de “dosar”, cum se spunea atunci, și să își continue studiile strălucite. Astăzi, 65 de ani mai târziu, sunt convins că zeci de promoții de studenți ai Facultății de Litere îi vor păstra o vie amintire. Reprezentant strălucit al celei mai bune generații literare de după război, generația ‘60, Nicolae Manolescu lasă în urma sa zeci de cărți de istorie și critică literară și mii de articole. “Istoria critică a literaturii române” e dintre acele tomuri de care orice literatură a lumii ar fi mândră. Și-a dat doctoratul cu o teză despre Maiorescu, “Contradicția lui Maiorescu” și l-a continuat la catedră și în stil pe G. Călinescu. După Revoluție, a făcut și politică și a fost senator din partea Partidului Alianței Civice. Ca președinte al PAC, a semnat Declarația de la Snagov, demers pe care l-am inițiat și care a consfințit parcursul european al țării noastre.
A fost o vreme ambasadorul României la UNESCO și îmi amintesc că de fiecare dată când mergeam la Paris ne întâlneam și depănam amintiri despre plimbările noastre de la Neptun, la malul mării și la marginea Istoriei.
România pierde pe unul din ultimii săi mari intelectuali publici. Spirit polemic și analitic, plin de umor, lucid, un apărător sclipitor al limbii și literaturii române, și-a pus întreaga viață sub genericul “Profesiunea mea, Cultura”. Transmit familiei îndoliate, prietenilor săi, Uniunii Scriitorilor din Romania, redacției revistei “România Literară”, pe care a condus-o după Revoluție, condoleanțele mele. Numele profesorului academician Nicolae Manolescu va trăi cât va trăi și literatura română. Drum bun, Nicky! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, scrie Ion Iliescu pe blocul personal.
A fost o vreme ambasadorul României la UNESCO și îmi amintesc că de fiecare dată când mergeam la Paris ne întâlneam și depănam amintiri despre plimbările noastre de la Neptun, la malul mării și la marginea Istoriei.
România pierde pe unul din ultimii săi mari intelectuali publici. Spirit polemic și analitic, plin de umor, lucid, un apărător sclipitor al limbii și literaturii române, și-a pus întreaga viață sub genericul “Profesiunea mea, Cultura”. Transmit familiei îndoliate, prietenilor săi, Uniunii Scriitorilor din Romania, redacției revistei “România Literară”, pe care a condus-o după Revoluție, condoleanțele mele. Numele profesorului academician Nicolae Manolescu va trăi cât va trăi și literatura română. Drum bun, Nicky! Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace!”, scrie Ion Iliescu pe blocul personal.
