Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja: E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă?

Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, candidat la Primăria Capitalei, critică administraţia actuală pentru faptul că a realizat investiţii „prea puţine şi prea lente” pentru a reabilita reţeaua de termoficare.

Precizările vin după ce, marţi seara, s-a produs o avarie majoră pe reţeaua de termoficare operată de Termoenergetica.

Totodată, Sebastian Burduja, ministru al Energiei, menţionează că ministerul a lansat un apel de aproape 600 de milioane de euro pentru modernizarea reţelelor de termoficare, dar că Bucureştiul „nu a pregătit niciun” proiect.

„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea lente, din nepăsarea şi incompetenţa Primăriei Generale. Îmi e imposibil să înţeleg situaţia. Ne-am străduit să lansăm la Ministerul Energiei un apel de aproape 600 de milioane de euro pentru modernizarea reţelelor de termoficare. Cu Suceava deja am semnat contractul. Bucureştiul nu a pregătit niciun proiect. În acest timp, peste 1.600 de tone de apă caldă se scurg prin sita ţevilor ruginite de sub Bucureşti”, a scris Burduja, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat că oraşul nu îşi mai permite „să băltească” patru ani şi le cere candidaţilor la PMB să precizeze ce proiecte au pentru a schimba în bine viaţa bucureştenilor.

„Aseară, actualul primar a spus la o emisiune: ‘nu este momentul potrivit să discutăm despre mandatul meu’. Dar când este? După 9 iunie, pe gustul unora. Dar acest oraş nu îşi mai permite încă patru ani în care să băltească. Şi nici zile irosite în analize sterile de sondaje, decizii amânate şi lipsă de asumare. Competitorii pentru încrederea bucureştenilor trebuie să răspundă la o simplă întrebare: ce vom face, fiecare dintre noi, pentru a schimba viaţa bucureştenilor în bine?”, întreabă liderul PNL Bucureşti.

El reaminteşte că a prezentat de câteva luni cinci soluţii „care pot scădea factura bucureştenilor la întreţinere la jumătate”: reabilitarea reţelei de termoficare cu fonduri nerambursabile; fuziunea ELCEN – Termoenergetica; racordarea directă a ELCEN la reţeaua Transgaz; modernizarea CET-urilor din Bucureşti, vechi de 50 – 60 de ani; energie geotermală pentru termoficare.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare