Orban: Avem angajamente de vot la moțiune din partea a încă 7 parlamentari

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat, duminică, la Focșani, că mai sunt 7 parlamentari care au spus că votează moțiunea de cenzură, pe lângă cei 237 care au semnat textul.

„Am mai avut foarte multe discuții cu parlamentari care nu au semnat moțiunea de cenzură și în momentul de față mai avem, pot să răspund, chiar angajamente de vot la moțiune din partea a încă 7 parlamentari. Ceea ce cred eu 237 cu 7, 244, că e un scor un pic mai confortabil”, a spus Orban.

Întrebat dacă nu se teme de jocurile pe care le face Victor Ponta, șeful PNL a spus: ,,Nu este adevărat. Dificultatea negocierilor purtate pentru această moțiune de cenzură a rezidat în primul rând de numărul mare de actori care au trebuit să se unească pentru susținerea acestui demers pe de o parte și, pe de altă parte, datorită, să spun, diferențelor de opinie între acești actori pe mai multe puncte. Toate aceste diferențe au fost lăsate de o parte.”

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare