Aurelian Pavelescu: Iohannis lasă în urma sa „România deşelată”, nu „România educată”

„Cu telenovela Iohannis – senator, bilanțul pe zece ani al președintelui este complet și concluzia e clară: Singura realizare notabilă a inițiatorului proiectului “România Educată” e o Românie deșelată și “educarea” PNL-ului până la transformarea acestuia în sluga perfectă, capabilă să execute fără întrebări orice comandă, oricât ar fi de absurdă”, scrie, pe Facebook, Aurelian Pavelescu, liderul PNŢCD, candidat la prezidenţiale.

„Să vorbim numai despre ultima perioadă, nu mai are rost să pomenim cu multe amănunte schimbarea lui Ludovic Orban, care nu era destul de slugarnic, cu dezastrul Cîțu, apoi înlocuirea acestuia cu ostașul Ciucă.

Prima dată PNL-ul a amenințat cu ieșirea de la guvernare, dacă nu se modifică datele alegerilor prezidențiale, că poate ajunge autopropusul Iohannis șef la NATO și era păcat să piardă leafa de președinte pe două luni.

Apoi, PNL-ul a depus un proiect de lege cu un singur beneficiar, același Iohannis care vrea să candideze ca să ajungă senator, tot fără să își dea demisia din funcția de președinte.

Nicolae Ciucă, președinte PNL, erou în viață al luptei la Nassiriya, face după aceea o declarație demnă de o ordonanță: România ar putea beneficia în continuare de pe urma experienței internaționale a președintelui. Corect!

Pasul următor pentru Ciucă ar fi să declare că țara are nevoie ca de aer de o asociație de prietenie România – Tanzania, iar cel mai potrivit șef al acestei asociații ar fi senatorul Iohannis.

La fel, e foarte logic. Vorbim de un șef de stat care a stabilit fructuoase relații de prietenie și colaborare cu obiective turistice de pe tot mapamondul, începând cu piramidele din Egipt, până la cireșii infloriți din Japonia, dar n-a fost în stare să ajungă în județul Galați, unde inundațiile au ucis șapte oameni și sute de case au fost distruse.

Culmea, în perioada inundațiilor, șeful statului, reprezentantul tuturor românilor, n-a avut absolut nicio treabă. Inundațiile au avut loc pe 14 septembrie. Între 11 septembrie și 17 septembrie, Agenda oficială a președintelui e albă și goală ca o pârtie de ski golită și securizată de SPP.

Probabil vorbim de perioada necesară de refacere de după obositoarea ceremonie din 11 septembrie, când președintele a premiat sportivii români olimpici și paralimpici medaliați la JO de la Paris și a citit un discurs de pe o foaie de hârtie. A fost greu.

Iohannis a citit “comemorarea de azi” a sportului românesc, în loc de ceremonia de azi și oameni răi au râs.

Aceiași oameni răi s-au crucit când Iohannis a vrut să fie, pe rând, secretar general al NATO, președinte al Consiliului European, președinte al Comisiei Europene sau comisar pe apărare al UE. Oamenii răi au susținut că a făcut România de râs, pentru că vorbim de acțiuni și inițiative diplomatice ridicole ale președintelui României, nu declarații în piață ale unui profesor de fizică cu postul blocat în Sibiu.

Oamenii buni din PNL sunt de părere că Iohannis merită tot ce e mai bun și l-au pus cap de listă la Senat. După alegeri o să se vaite că au votat prea mulți oameni răi, care nu știu să aprecieze adevărata valoare, când o văd pe terenul de golf”, scrie Pavelescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare