Premierul Ludovic Orban a anunţat miercuri, la începutul primei şedinţe de guvern de la învestire, „tăieri de capete”, audit la toate instituţiile, verificări la toate numirile făcute de PSD.
- Totodată Orban a anunţat că Antonel Tănase a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului, iar Ionel Dancă ca şef al Cancelariei prim-ministrului.
„Aseara am venit la 9.30 la Guvern şi nu era nimeni. Trebuie schimbat modul de lucru şi atât timp cât un ministru sau premierul munceşte, orice om care este chemat să-şi achite şi să-şi atingă obiectivele care sunt stabilite trebuie să fie la muncă. Trebuie schimbat modul de lucru şi oamenii trebuie să înţeleagă că suntem în serviciul cetăţeanului (…) Daţi drumul la audit şi fiţi pregătiţi după adoptarea Ordonanţei de Urgenţă pentru noi hotărâri de guvern de prganizrer şi funcţionare a fiecrui minister în parte. Gândiţi structuri suple, eficiente, păstraţi doar oamenii competenţi, doar oamenii care sunt dedicaţi servirii interesului public. (…) Cine e leneş, cine s-a obişnuit să-şi ia leafa fără să facă nimic, va trebui să plece. Vă cer să opriţi toate simulacrele de concursuri la care s-a dat drumul pe ultima sută de metri de acest guvern”, a spus Orban.
El i-a cerut totodată ministrului de externe să analizeze cu mare atenţie modul în care au fost făcute numirile pe poziţiile diplomatice de consul general sau de consul şi să-i recheme imediat pe cei „care n-au nicio legătură cu diplomaţia şi cu misiunile pe care trebuie să le exercite personalul diplomatic”.
„De asemenea, trebuie să demarăm procedura de curăţare a instituţiilor publice, de aceia care au ocupat funcţii de demnitate publică şi care nu şi-au exercitat funcţiile aşa cum ar fi trebuit. Deja am început să semnez decizii şi aştept să fac febră musculară de la semnat decizii de demitere a secretarior de stat, consilierilor de stat, secretarior general şi a celoralte categorii de funcţii care depind de ministru şi de premier”, a arătat Orban.
El a menţionat că pe ordinea de zi a guvernului se află discuţii legate de desemnarea comisarului european din partea României.
Iohannis răsuflă uşurat
Prezent alături de Orban, la şedinţa de Guvern, preşedintele Klaus Iohannis a susţinut că „respiră uşurat” pentru faptul că „guvernul eşuat a plecat”.
„Eu eu respir uşurat că avem un nou guvern, un guvern care acum chiar este hotărât să se implice pentru români, pentru rezolvarea problemelor ţării. De asemenea, vreau să subliniez că mi se pare un act de mare curaj din partea Partidului Naţional Liberal să preluaţi guvernarea în această formulă. Este evident un act de curaj să guvernezi acum, cu un guvern minoritar, în situaţia în care numărul de parlamentari va trebui negociat pentru fiecare proiect legislativ în parte. Sunt foarte bucuros că acest guvern este hotărât să abordeze frontal problemele cu care se confruntă România şi românii, dovadă faptul că deja în prima şedinţă se discută chestiuni care au trenat şi care trebuie rezolvate urgent”, a declarat Iohannis.