„Despre “Inima românească”. Am primit acest simbol în dar de la un om drag sufletului meu, o femeie care crede, ca și mine, că stă în puterea noastră să ne schimbăm soarta, să ne îngrijim familia și copiii, să ne construim, cu fiecare zi, viitorul: “Să nu ne uitați, doamnă! Ne încredem în dumneavoastră să nu ne uitați și să vă bateți pentru noi, că noi nu avem altă putere decât astea două mâini cu care muncim și cu care ne creștem copiii. Să aduceți oamenii laolaltă, că altfel n-avem viitor!”
Și i-am promis. Am promis că voi lupta pentru fiecare român, pentru toți cei uniți de credință, de tradițiile noastre autentice, de speranța într-o Românie care stă cu capul sus. Pentru toți cei ce simt românește și cei care cred în viitorul nostru mai bun. Voi lupta pentru a câștiga aceste alegeri, pentru ca nimeni să nu se mai îndoiască vreodată că aici e familia și e casa noastră și că fiecare bătaie în piepturile noastre e o bătaie a inimii României, care ne leagă și ne ține împreună!”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.