Deputaţii au votat pentru eliminarea supraaccizei – preţul carburanţilor va fi mai mic de la 1 ianuarie 2020

Deputaţii au votat miercuri pentru eliminarea supraaccizei şi în consecinţă preţul carburanţilor va fi mai mic. Iniţiatorul proiectului de lege, Robert Sighiartău, spune că s-a reuşti astfel eliminarea unei măsuri care a făcut viața amară multora dintre români.

“Victorie la votul final din Camera Deputaților! Prețul carburanților se va ieftini la începutul lui 2020 pentru că supraacciza a fost eliminată! Am reușit să eliminăm o măsură care a făcut viața amară multora dintre dumneavoastră. Astăzi a fost votul decisiv în plenul Camerei Deputaților. Cu majoritate de voturi, Camera a adoptat propunerea noastră legislativă de eliminare a supraaccizei la carburanți. Consecința va fi că, de la începutul anului viitor, benzina și motorina se vor ieftini. Așa cum s-au ieftinit și după prima eliminare a supraaccizei, în perioada ianuarie-august 2017. Amintiți-vă că în iulie 2017, fără supraacciză, prețurile la benzină și motorină erau printre cele mai ieftine din Uniunea Europeană. Prin urmare, nu sunt niciun fel de motive să fie altfel după o nouă eliminare a supraaccizei”, a scris pe Facebook deputatul PNL.

El a arătat că aceasta este o o măsură reparatorie, în respectul românilor, o măsură pentru creșterea încrederii cetătenilor în stat, pentru creșterea nivelului de trai și a economiei.

Mulțumesc domnului Ludovic Orban, președintele PNL și premierul României, colegilor din PNL care au susținut această inițiativă care este și parte din programul nostru de guvernare.

“Astăzi am făcut un pas spre România normală! Rămânem împreună și vom reuși!”

  • Supraacciza la carburanţi şi supraimpozitarea contractelor de muncă part-time vor fi eliminate începând cu 1 ianuarie 2020, după ce Camera Deputaţilor a dat miercuri vor favorabil unui proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal.

Au votat în favoarea acestuia 280 de deputaţi, unul singur fiind împotrivă , în timp ce doi s-au abţinut.

 

 

 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare