Preşedintele USR, Dan Barna, consideră că decizia Curţii Constituţionale de miercuri care spune că asumarea angajării răspunderii Guvernului pe legi aflate în dezbaterea Legislativului este neconstituţională şi chiar nedemocratică poate desfiinţa instituţia angajării răspunderii, în cazul în care argumentul este acela că în procesul legislativ există legi similare.
- „Aşteptăm să vedem motivarea. Înţeleg, din informaţiile pe care le am deocamdată, că argumentul ar fi construit pe ideea că există în procesul legislativ legi similare.
Asta, dacă o privim strict din acest punct de vedere, practic desfiinţează complet instituţia angajării răspunderii. Practic, în momentul în care vrei să blochezi un guvern să îşi poată angaja răspunderea pe ceva, introduci o lege, o ţii în sertar şi când guvernul vrea să-şi angajeze răspunderea, invoci legea respectivă. Deci, dacă ăsta e temeiul, avem o problemă foarte mare de funcţionare instituţională a guvernului şi a ceea ce înseamnă şansa de a guverna în România, pentru că, în logica aceasta, în care ai un Parlament cu o majoritate temporară poate diferită de cea a Guvernului, practic guvernul acela este legat la mâini şi la şireturi şi făcut să sară în sac. Cam aşa arată perspectiva de guvernare în anul care urmează, dacă nu ajungem la anticipate”, a afirmat Barna la Parlament.
Dan Barna i-a atras totodată premierului Ludovic Orban în privinţa alegeri primarilor în două tururi de scrutin.
„Vreau să cred că PNL şi premierul Orban îşi doresc cu adevărat ca România să aibă primari în două tururi. Şi rămân în continuare nişte opţiuni deschise în perioada următoare, o să vedem ce se va întâmpla cu moţiunea. Este o prioritate pentru România. Poziţia noastră va fi consecventă în linia aceasta şi unul dintre elementele de presiune asupra PNL pe care vom continua să le menţinem”, a spus liderul USR.
Guvernul a primit miercuri un răspuns negativ de la Curtea Constituţională, pentru prima asumare a răspunderii din acest mandat.
Asumarea pe legile Justiţiei este neconstituţională, a decis, miercuri, Curtea Constituţională din România.
Tot miercuri Curtea Constituţională a României a admis sesizarea PSD asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea.
CCR, lovitură nimicitoare la adresa Guvernului – Asumarea pe legile justiției NECONSTITUȚIONALĂ