Orban: Situație fără precedent/30 de consilii județene nu au bani pentru plata salariilor DGASPC

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, în debutul şedinţei de Guvern că se confruntă cu o situaţie ”fără precedent”, afirmând că în 30 de judeţe preşedinţii consiliilor judeţene reclamă că nu mai au bani pentru plata salariilor angajaţilor din Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Guvernul fiind nevoit să aloce fonduri pentru plata salariilor pentru luna octombrie.

”Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, motiv pentru care va trebui să adoptăm două HG. Vă mărturisesc că nu-mi aduc aminte de vreun alt an în care să existe probleme cu salariile personalului din cadrul DGASPC (…) În mai multe judeţe, cred că în 30 de judeţe, este o situaţie critică, în care preşedinţii reclamă că au rămas fără bani pentru plata drepturilor salariale”, a declarat premierul Ludovic Orban, în ședința de Guvern.

Banii pentru plata salariilor aferente lunii octombrie vor fi alocaţi din Fondul de rezervă al Guvernului, iar pentru ultimele două luni ale anului se va face o analiză, a precizat premierul.

Ludovic Orban a afirmat că trebuie făcută o analiză pentru a se vedea de ce consiliile judeţene au rămas fără bani şi cum au fost construite bugetele, astfel încât să se găsească soluţii pentru plata salariilor tuturor persoanelor care lucrează în sistem.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare