Vaslui: Autocisternă încărcată cu motorină, răsturnată peste un stâlp de înaltă tensiune, în municipiul Huşi

O autocisternă încărcată cu motorină s-a răsturnat, marţi, peste un stâlp de înaltă tensiune, în municipiul Huşi – zona Dobrina, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

‘La faţa locului sunt două autospeciale de stingere de la Secţia Huşi, iar în sprijin a fost trimisă descarcerarea grea de la Detaşamentul Vaslui. Şoferul autocisternei, în vârstă de 41 de ani, este rănit, fiind transportat de ambulanţa SMURD la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului municipal ‘Dimitrie Castroian’ Huşi’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare