Comisia juridică din Senat a constatat abateri de la deontologia parlametară în cazul Dianei Şoşoacă

Comisia juridică a Senatului a constatat abateri de la deontologia parlamentară în cazul senatoarei Diana Şoşoacă, aşa cum sunt reclamate în sesizarea grupului PNL, a afirmat, luni, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, scrie pressonline.ro

‘Comisia juridică a constatat cu majoritate de voturi că faptele reclamate în cuprinsul sesizării de către grupul PNL se subscriu conţinutului a trei abateri de la deontologia parlamentară care sunt identificate în Regulamentul Senatului, în Codul de conduită al parlamentarilor, precum şi în Legea Statutului deputaţilor şi senatorilor. Comisia juridică va înainta Biroului permanent raportul cu aceste constatări ale abaterilor de la deontologia parlamentară a senatorului în cauză, urmând ca Biroul permanent să decidă ce sancţiune este oportun a fi aplicată senatoarei în cauză’, a afirmat Iulia Scântei.

Ea a adăugat că dacă lucrurile ‘vor escalada’ şi vor fi înregistrate noi comportamente care nu se subscriu conduitei unui senator, va fi luată o decizie de către reprezentanţii Coaliţiei şi de către Comisia pentru regulament.

‘Se impune să avem cel puţin o abatere consistentă obiectiv, nu doar cele cu caracter simbolic, dar subscriu şi punctelor de vedere ale colegilor mei, care astăzi în comisie au spus: ‘Poate e bine ca un avertisment şi o astfel de discuţie să simbolizeze, să arate mai mult detaşarea, delimitarea noastră netă, categorică faţă de continuarea exercitării în acest mod de până acum a mandatului de către senatorul care a fost sesizat în Biroul permanent’. Sper să aibă un efect. E dorinţa noastră să ne continuăm activitatea pe următorii 4 ani, până la finalizarea mandatului, cu respectarea Regulamentului, pentru că suntem aici în slujba cetăţenilor, nu pentru a face scandal sau a exercita mandatul într-un mod injurios. Nu pentru asta am fost aleşi’, a mai afirmat Scântei.

Senatorul Daniel Fenechiu a menţionat că sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate, în prezent, parlamentarilor ‘sunt mai mult simbolice’, cea mai gravă pe care o poate aplica Biroul permanent fiind aceea că ‘trei luni nu poţi reprezenta Senatul’.

‘În contextul în care nu există o sancţiune pecuniară, sancţiunea nu îţi afectează activitatea parlamentară, poţi lua cuvântul, poţi să faci de toate, sancţiunile sunt simbolice (…). Eu, personal, mă simt deranjat de un asemenea comportament. Am asistat săptămâna trecută – povestea cu uşa din Comisia juridică. Nu cred că politica în România şi activitatea parlamentară trebuie să ajungă să aibă asemenea episoade (…). Anumite fapte care pun Parlamentul într-o lumină extrem de proastă nu aduc onoare Parlamentului şi nu îmbunătăţesc cu nimic viaţa românilor’, a spus Fenechiu.

Pe 13 aprilie, Comisia juridică a Senatului a fost pusă în imposibilitatea de a ţine şedinţa în care să analizeze comportamentul Dianei Şoşoacă, potrivit solicitării Biroului permanent, care a dat curs unei cereri a grupului parlamentar PNL, a declarat atunci preşedintele comisiei, Iulia Scântei.

Diana Şoşoacă s-a prezentat la şedinţa comisiei din 13 apilie. La intrare, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a încercat să o oprească, pentru că ‘poartă o mască (de protecţie sanitară – n.r.) neconformă’. Şoşoacă a intrat în sală de două ori, în pofida acestui avertisment. Ea şi-a manifestat îndelung nemulţumirea atât în comisie, cât şi la uşa sălii de şedinţă vizavi de obligaţia de a purta o mască ‘care nu o apără de virus’.

‘Grupul parlamentar din Senat al Partidului Naţional Liberal vă propune eliminarea unei probleme care se perpetuează de la începutul legislaturii în Parlamentul României: comportamentul necorespunzător, nociv şi neregulamentar al doamnei senator Diana Iovanovici-Şoşoacă. (…) Este inadmisibil să mai tolerăm ca parlamentarul Diana Iovanovici-Şoşoacă să sfideze orice normă legală şi orice regulă a bunului-simţ în cea mai prestigioasă instituţie a ţării, în care fiecare dintre noi, la fel ca şi domnia sa, este legitimat prin votul electoratului. O asemenea atitudine reprezintă o gravă ofensă adusă atât Parlamentului, cât şi românilor’, se arată în sesizarea senatorilor PNL, adresată grupurilor parlamentare ale USR PLUS, UDMR, PSD şi AUR.

Potrivit semnatarilor, Diana Şoşoacă ‘încalcă măsurile sanitare, nu poartă mască de protecţie în sala de plen a Senatului, dând în permanenţă dovadă de iresponsabilitate’.

‘Instigă la ură şi haos în luările de cuvânt din plenul Senatului, jigneşte, aduce ofense şi grave acuzaţii neîntemeiate, utilizează discurs homofob, xenofob, extremist, în loc să îşi respecte statutul de parlamentar şi să facă legi în interesul românilor şi pentru electoratul care a trimis-o în Parlament. Sunt prea multe derapaje care pun în pericol buna funcţionare a Legislativului, dar şi aplicarea şi respectarea măsurilor de protecţie. Este grav să tolerăm asemenea conduită, mai ales că există sancţiuni disciplinare, statuate clar în cuprinsul art. 207 din Regulamentul Senatului’, se menţionează în documentul PNL.

Articolul 207 din Regulamentul Senatului prevede pentru abateri de la deontologia parlamentară sancţiunile: atenţionare, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, îndepărtarea din sală pe durata şedinţei şi avertisment public scris.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare