Ministrul de Externe salută extinderea cu un an a mandatului preşedinţiei române a Comunităţii Democraţiilor

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu salută extinderea cu încă un an a mandatului Preşedinţiei române a Comunităţii Democraţiilor. Decizia a fost luată în mod unanim de către statele membre ale Consiliului Guvernator al Comunităţii Democraţiilor (CoD) la 17 mai.

Astfel, extinderea mandatului Preşedinţiei române a organizaţiei, exercitat în perioada septembrie 2019 – septembrie 2021, se va face până în luna septembrie 2022.

Prelungirea mandatului României survine în condiţii excepţionale şi are loc în contextul necesităţii asigurării continuităţii şi gestionării eficiente a activităţii CoD, inclusiv ca urmare a faptului că pandemia de COVID-19 a afectat calendarul şi formatul unora dintre activităţile organizaţiei.

Prelungirea mandatului României la conducerea CoD a fost salutată de Secretarul General al CoD, Thomas Garret, şi reconfirmă succesul mandatului şi viziunii României în fruntea acestui for, pentru consolidarea şi promovarea valorilor democratice globale.

În cadrul mandatului său extins, România va continua să promoveze importanţa respectării Principiilor Declaraţiei de la Varşovia, documentul fondator al CoD, precum şi a cadrului oferit de Declaraţia de la Bucureşti (http://www.mae.ro/node/52946 ) din iunie 2020. Totodată, România va promova în continuare principale obiective asumate la conducerea CoD, inter alia, promovarea democraţiei pe plan global, ca unic sistem care garantează prosperitatea şi dezvoltarea durabilă, facilitarea implicării tinerilor în procesele democratice, precum şi relaţia dintre procesele democratice şi tehnologia informaţiei, dar şi teme ca rolul egalităţii de şanse în procesele democratice şi cooperarea cu societatea civilă.

Cu acest prilej, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a declarat:
„România a preluat Preşedinţia Comunităţii Democraţiilor într-un moment simbolic al istoriei sale, la 30 de ani de la revenirea în comunitatea de valori căreia îi aparţinea de drept şi în mod natural – familia democraţiilor. Continuarea exercitării Preşedinţiei române în cadrul acestui prestigios for multilateral, care promovează principiile şi practicile fundamentale ale democraţiei în lume, reprezintă o confirmare a rezultatelor notabile ale mandatului de doi ani exercitat deja de România, începând cu 15 septembrie 2019, precum şi recunoaşterea credibilităţii şi angajamentului autentic al României în plan internaţional pentru sprijinirea statului de drept, a normelor de drept internaţional şi a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Avem convingerea deplină că ‘sistemele democratice, prin respectul pentru drepturile omului, capacităţile instituţionale, transparenţă şi încredere, oferă şi cel mai bun cadru pentru depăşirea situaţiilor de criză, inclusiv cea generată de pandemie’, aşa cum statuează Declaraţia de la Bucureşti din 26 iunie 2020 (http://www.mae.ro/node/52946), adoptată la Conferinţa Aniversară pe care am găzduit-o anul trecut pentru marcarea a 20 de ani de la adoptarea Declaraţiei de la Varşovia şi înfiinţarea Comunităţii Democraţiilor. Astfel, România este pregătită să întreprindă, în continuare, demersurile necesare pentru realizarea de progrese pe linia priorităţilor de agendă stabilite la preluarea mandatului acestui for interguvernamental.

Vom continua activitatea intensă pentru promovarea valorilor democratice, precum şi acţiunile susţinute în vederea dinamizării şi eficientizării eforturilor comunităţii internaţionale pentru consolidarea sistemelor democratice, inclusiv prin împărtăşirea expertizei noastre şi prin sprijinul acordat altor ţări aflate pe calea tranziţiei către democraţie sau care încearcă să-şi consolideze instituţiile şi practicile democratice.
Pregătirea celei de-a zecea reuniuni ministeriale a Comunităţii Democraţiilor, precum şi a celei de a doua ediţii a Forumului Tinerilor din cadrul Comunităţii Democraţiilor, care vor avea loc la New York, în marja segmentului la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, în luna septembrie 2021, ne oferă prilejul de a face un prim bilanţ al rezultatelor mandatului României la acest for şi de a proiecta obiectivele şi acţiunile prioritare în anul ce urmează”, a spus Aurescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare