Deputatul Lilian Scripnic(AUR): Românii „fericiți” își închid afacerile într-un ritm nemaiîntâlnit. Cer Guvernului ajutoare pentru firmele românești și impozitarea multinaționalelor cu 15% din profit

În timp ce prim-ministrul PNL ne spune că economia României are cea mai rapidă revenire după criza economică din ultima sută de ani, firmele românești își închid porțile într-un ritm nemaiîntâlnit.Astfel, potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), numărul de firme dizolvate a crescut cu peste 18% în primele cinci luni din 2021, comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent, la 11.454, față de 9.675 în perioada ianuarie – mai 2020, transmite deputatul AUR Lilian Scripnic într-o declarație de presă.

  • Scripnic cere Guvernului să sprijine firmele românești decapitalizate în timpul pandemiei prin ajutoare consistente din fonduri europene și guvernamentale, care să le sprijine să își revină și să prospere.

Totodată, potrivit aceleiași declarații de presă, deputatul AUR mai cere Guvernul trebuie să creeze un cadru fiscal echitabil, care să nu dezavantajeze firmele românești în raport cu multinaționalele, iar un prim pas ar fi taxarea profitului obținut de multinaționale în România cu minim 15%, potrivit deciziei OECD.

”Fără nicio îndoială, antreprenorii firmelor închise și angajații acestora, rămași șomeri, sunt mai fericiți și au o putere de cumpărare mai mare, îndreptățindu-l pe Florin Cîțu să afirme: „Alimentele sunt ieftine, puterea de cumpărare crește, crește și consumul. Românii sunt mai fericiți”.

Tabloul capitalului autohton angrenat în economie arată deplorabil, iar afirmațiile propagandistice ale premierului demonstrează că actualii guvernanți nu au nicio legătură cu viața reală a românilor.

Cele mai multe dizolvări de firme au fost înregistrate în Municipiul București, respectiv 2.129 de firme (în creștere cu 17,62%) și în județele Iași (526, +57,96%), Timiș (534, +3,49%), Constanța (534, +0,19%) și Cluj (491, +8,39%).

Domeniul de activitate care a înregistrat cele mai multe dizolvări de firme, în primele cinci luni ale acestui an, este comerțul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, unde s-au înregistrat 3.421 de dizolvări la nivel național. Față de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au crescut cu 22,53%.

Activitățile profesionale, științifice şi tehnice, precum și construcțiile, sunt alte două domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, și anume 1.111 (+22,09%), respectiv 1.064 (+7,80%). În industria prelucrătoare s-au înregistrat 1.015 dizolvări, în creștere cu 18,85% față de aceeași perioadă din 2020.”, mai transmite deputatul în declarația de presă transmisă redacției ecopolitic.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare