Guvernul american estimează că Rusia a desfăşurat între 169.000 şi 190.000 de soldaţi în apropiere de frontiera cu Ucrainei, în creştere de la 100.000 la 30 ianuarie, a declarat vineri, la Viena, ambasadorul SUA la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Michael Carpenter, citat de agenţiile de presă EFE şi Reuters, scrie Agerpres.
„Estimăm că Rusia a comasat probabil între 169.000 şi 190.000 de soldaţi în interiorul şi în apropierea Ucrainei, comparativ cu aproximativ 100.000 la 30 ianuarie”, a declarat Michael Carpenter la o reuniune a OSCE.
Această desfăşurare, calificată de reprezentantul SUA drept „cea mai semnificativă mobilizare militară în Europa după al Doilea Război Mondial”, include trupe ruseşti desfăşurate în Belarus, în Rusia şi peninsula Crimeea, anexată ilegal de Moscova în 2014.
Carpenter a prezentat aceste aprecieri în cadrul unei reuniuni convocate la solicitarea Ucrainei în cadrul OSCE, la care Rusia a decis să nu participe vineri, la fel ca la o reuniune similară marţea trecută.
Potrivit „Documentului de la Viena”, un mecanism de reducere a riscurilor, oricare dintre cele 57 de ţări membre OSCE poate cere explicaţii despre mişcările militare neobişnuite în apropierea frontierelor sale.
Mecanismul stipulează că în cazul unei concentrări de peste 9.000 de militari, ţara respectivă trebuie să informeze OSCE, în timp ce în cazul a peste 13.000 de militari, chiar să invite observatori internaţionali, ceea ce Rusia nu a făcut niciodată până acum.
Pe de altă parte, Carpenter a subliniat că, pe lângă manevrele militare terestre din apropierea Ucrainei, armata rusă desfăşoară manevre navale de amploare în Marea Neagră, Marea Baltică şi Arctica.
„Numai în Marea Neagră, exerciţiul implică peste 30 de nave şi estimăm că mai multe nave de debarcare amfibie au fost transferate din cadrul flotelor Nordului şi Baltică în Marea Neagră pentru o sporire a forţelor aici”, a avertizat ambasadorul.
„Avem informaţii din mai multe surse care detaliază eforturile Rusiei de a fabrica presupuse ‘provocări ucrainene’ şi de a crea o versiune publică menită să justifice o invazie rusă”, a spus ambasadorul SUA.
Carpenter a subliniat că aceste presupuse „escaladări” din partea ucraineană nu există şi nu sunt reflectate în rapoartele zilnice ale misiunii speciale de observare (SMM) a OSCE în estul Ucrainei.
În fine, reprezentantul SUA a propus Rusiei mai multe măsuri de reducere a tensiunilor, inclusiv invitarea observatorilor în zonele unde sunt concentrate trupele sau zboruri de verificare cu elicoptere.
Carpenter a invitat Rusia să revină la „un dialog deschis şi deplin privind modernizarea şi îmbunătăţirea transparenţei militare, care în mod evident lipseşte în acest moment”.
Anterior, secretarul american al apărării, Lloyd Austin, declarase la Varşovia că SUA observă încă şi mai multe trupe ruse deplasându-se în regiunile de graniţă cu Ucraina, potrivit AFP.
„Cu toate că Rusia a anunţat că îşi retrage forţele în garnizoane, nu am văzut acest lucru încă. De fapt, vedem că mai multe forţe se deplasează în această regiune de graniţă”, a spus Austin după o întâlnire cu omologul său polonez Mariusz Blaszczak.
sursa: AGERPRES