A fost creată o platformă online dedicată micilor producători de legume

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că pe 30 martie a pus la dispoziția micilor producători un portal pentru a completa cantitățile de legume disponibile în vederea facilitării unui dialog cu marile lanțuri de retail. Măsura are scopul de a identifica cele mai bune modalități de preluare a mărfii direct de la producători.

Astfel, MADR le recomandă micilor producători să încarce în platforma www.rndr.ro/legume cantitățile de legume de care dispun.

Adrian Oros„Este foarte important să se înțeleagă că această platformă se dorește să vină în sprijinul producătorilor agricoli din sectorul vegetal, care în această perioadă trebuie să își continue munca în ferme, în solarii sau în câmp. De aceea a fost creată, pentru ca noi, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, să îi sprijinim în dialogul cu marile lanțuri de retail, pentru a găsi soluții ca aceste produse să ajungă pe masa consumatorilor”a afirmat ministrul Adrian Oros.

Pentru a putea completa informațiile în portal, producătorii agricoli trebuie să se autentifice, prin crearea unui cont de utilizator. După completarea datelor, va fi transmis un e-mail de confirmare la adresa electronică indicată de producător. După crearea contului de utilizator se poate trece la completarea anunțului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare