A fost emis ordinul de începere a lucrărilor pentru lotul 1 din Autostrada A0

Ministrul transporturilor și infrastructurii, alături de reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au înmânat, luni, ordinul de începere a lucrărilor pentru Autostrada A0.

„Știm foarte bine ce importanță au cele două inele de autostradă pentru noi, românii. Le urăm colegilor noștri din Republica Turcia mult succes. Ne dorim ca lucrările să fie de cea mai bună calitate, ca proiectul să fie livrat la timp și ca pe teren să existe mobilizare generală, astfel încât, până la finalul anului 2022, să dăm în circulație cea mai mare parte a celor două loturi, urmând ca restul să fie livrat în 2023, conform contractului. Am încredere în acest parteneriat și vă ofer sprijinul nostru”, a spus Drulă.

În cadrul vizitei, ministrul a inspectat și lucrările aflate deja în desfășurare pe lotul 2 al A0, acolo unde același constructor turc este mobilizat pe teren, de anul trecut. Cătălin Drulă a transmis că se așteaptă la un avans consistent în 2021, în condițiile în care exproprierile au fost finalizate în decembrie 2020.

Lotul 1 al A0 are o lungime de 16.93 km.

Antreprenorul care va executa lucrările este Alsim Alarko Sanayi Tesisleri veTicaret A.Ş. 

Valoarea contractului este de 830.679.662,15 de lei, fără TVA.  

Durata contractului este de 30 luni pentru perioada de execuție a lucrărilor și 60 de luni pentru perioada de garanție a acestora. Lucrările au ca termen de finalizare prima jumătate a anului 2023.