ADP Sector 2 va sprijini Institutul Oncologic cu toaletarea copacilor din curtea instituţiei

Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 2 va sprijini Institutul Oncologic ‘Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu’ cu toaletarea copacilor din curtea instituţiei.

Consiliul Local Sector 2 a adoptat un proiect privind aprobarea protocolului de colaborare între Consiliul Local al Sectorului 2, prin ADP Sector 2 şi Institutul Oncologic ‘Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu’, în vederea realizării unor lucrări de toaletare şi elagaj a arborilor şi arbuştilor din curtea instituţiei.

Conform protocolului, reprezentanţii Institutului Oncologic vor inspecta pe teren semestrial (de regulă primăvara şi toamna) starea arborilor şi arbuştilor din incinta institutului şi vor solicita avize Direcţiei de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în cazul în care acestea sunt necesare pentru lucrările dendrologice. După obţinerea avizelor, Institutul Oncologic le va transmite către ADP Sector 2 pentru punerea în aplicare.

Potrivit notei de fundamentare a hotărârii, Institutul nu deţine personal calificat pentru execuţia lucrărilor de specialitate, precum toaletări de arbori.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare