Ajutor de la stat pentru micii întreprinzători. Anunțul ministrului Energiei

Ministerul Energiei lucrează la o schemă de ajutor pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în contextul crizei preţurilor la energie, pe lângă cea a populaţiei, şi vrem să fie aplicabilă începând cu data de 1 noiembrie pentru această iarnă, a declarat, miercuri, Virgil Popescu, ministrul Energiei şi ministrul interimar al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, potrivit Agerpres.

„Este o instabilitate, este adevărat, din toate punctele de vedere. Avem o criză pe piaţa energiei, avem o criză a preţurilor în energie, a preţurilor la gaze naturale, care este globală în acest moment, de aceea este evident că avem această incertitudine, dar am văzut şi un optimism moderat, este adevărat, al întreprinzătorilor. Revenind la criza preţurilor din energie, lucrăm la o schemă de ajutor pentru IMM-uri, pe lângă cea a populaţiei, care este gata, şi vrem să fie aplicabilă începând cu data de 1 noiembrie pentru această iarnă”, a spus Popescu, la evenimentul de lansare a lucrării „Carta Albă a IMM-urilor din România”.

Ministrul Energiei a precizat că s-a discutat la nivelul Comisiei Europene despre o astfel de schemă de ajutor, subiect care va fi dezbătut săptămâna viitoare la Consiliul European.

„Inclusiv la nivelul Comisiei Europene eu am ridicat această problemă, la Consiliul de Miniştri de săptămâna trecută, şi probabil inclusiv la Consiliul European de săptămâna viitoare se va lua în discuţie acest lucru, să vedem dacă reuşim o schemă de ajutor la nivel european, pe care să o putem implementa. Ar fi mult mai simplu, nu am avea probleme cu bugetul nostru şi am putea să ne calibrăm altfel. Dar nu am uitat IMM-urile şi cu certitudine vom veni cu un sprijin pentru IMM-uri. Iar pe termen mediu este clar că trebuie să încurajăm IMM-urile în zona eficienţei energetice şi în zona creşterii autoconsumului din producţia proprie, iar acolo avem deja programe pe care, împreună, suntem dispuşi să le îmbunătăţim”, a adăugat el.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare