Alba: Nunţile şi botezurile, permise din nou în Sâncel, conform noilor prevederi

Organizarea de evenimente private – nunţi, botezuri – este permisă în comuna cu cea mai mare rată de infectare cu virusul SARS-CoV-2 din judeţul Alba, Sâncel, cu un număr de cel mult 200 de persoane în interior, potrivit unei hotărâri adoptate, luni, de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Alba.

Duminică seara, CJSU Alba adoptase o hotărâre prin care organizarea de nunţi, botezuri, mese festive în spaţii închise şi/sau deschise era interzisă în Sâncel, o comună din apropierea municipiului Blaj, unde rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 ajunsese la 3,46 la mie.

Chiar dacă rata de infectare anunţată luni pentru Sâncel este mai mare, respectiv de 4,23 la mie, CJSU Alba a stabilit o serie de măsuri mai puţin restrictive decât cele stabilite duminică, după ce a fost adoptată o nouă hotărâre, conform noilor prevederi din HG 990.

Ca atare, se permite organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană, cu menţiunea că participanţii să fie vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau să prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 48 de ore. De asemenea, pot participa şi persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

De asemenea, se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20.00 – 5.00, cu anumite excepţii. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil. Totodată, pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.

Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, îşi vor organiza şi desfăşura activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5.00-18.00.

Măsurile vor fi valabile în toate localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori. Deocamdată, este doar Sâncel în această situaţie în judeţul Alba.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare