Alexandru Rafila, detalii depre vaccinul anti COVID-19; ce persoane se pot vaccina

Prof. Dr Alexandru Rafila, a declarat că există foarte puține boli care să contraindice vaccinarea, fiind vorba în primul rând de boli acute, boli febrile, dar dacă sunt foarte serioase.

O simplă răceală nu contraindică vaccinarea – și persoanele care au o mică răceală se pot vaccina. Singura problemă care este mai degrabă legată nu de o contraindicație absolută, ci de eficacitatea vaccinării. S-ar putea să fie persoanele care sunt imunodeprimate datorită unui tratament sau datorită unei afecțiuni și la care, dacă vreți, vaccinul ar produce mai greu un răspuns. Asta nu înseamnă că aceste nu se pot vaccina. Dimpotrivă, ele se pot vaccina, însă câteodată la ele rezultatele nu sunt așa de spectaculoase”, a declarat Alexandru Rafila vineri, la Digi24.

Rafila susține că vaccinul nu prezintă pericol nici pentru cei cu boli autoimune.

Cei cu boli autoimune își pot consulta medicul, pentru că aceste boli autoimune sunt tratatea cronic cu diverse medicamente. (…) Mai degrabă, la persoane care manifestă în mod frecvent alergii destul de severe, la acele persoane trebuie administrat cu precauție, dar nu trebuie excluse nici măcar acele persoane de la vaccinare. Sigur, dacă doresc acest lucru, nu este un vaccin obligatoriu. Dar trebuie luate măsurile astfel ca, în cazul unei reacții alergice severe, să se poată interveni imediat”, a afirmat Alexandru Rafila.

El mai spune că persoanele care au avut COVID se pot vaccina, însă e bine să lase un timp, astfel încât organismul să dezvolte și imunitatea naturală căpătată în urma bolii. 

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare