Ambasadorul Bulgariei în România, vizită de rămas-bun la sediul MAE

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit joi, în vizită de rămas-bun, pe Todor Ivanov Churov, ambasadorul Bulgariei la Bucureşti, cu ocazia încheierii misiunii sale în România.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat contribuţia pozitivă şi solidă a ambasadorului Todor Ivanov Churov în beneficiul parteneriatului aprofundat dintre cele două ţări, bazat pe bună vecinătate, valorile europene şi euroatlantice comune şi interesele împărtăşite.

Ministrul Aurescu a reiterat importanţa coordonării în vederea identificării unor căi de acţiune comune pentru promovarea în cadrul UE şi NATO a temelor de interes pentru cele două ţări, precum şi pentru consolidarea securităţii regionale, cu accent pe Marea Neagră.

Totodată, şeful diplomaţiei române a reafirmat interesul pentru aprofundarea, în continuare, a dialogului politico-diplomatic, subliniind în acest sens importanţa organizării celei de-a şasea şedinţe comune de guvern.

Referitor la evoluţia situaţiei de securitate din Afganistan, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat eforturile în curs ale autorităţilor române pentru repatrierea cetăţenilor români încă aflaţi pe teritoriul afgan.

La finalul întrevederii, Aurescu i-a mulţumit ambasadorului Todor Ivanov Churov pentru contribuţia la avansarea relaţiei bilaterale şi i-a urat succes în îndeplinirea viitoarelor sale obiective profesionale şi personale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare