Ambasadorul României în Federaţia Rusă a avut o întâlnire cu patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill

Ambasadorul României în Federaţia Rusă, Cristian Istrate, şi patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii Kirill, au avut marţi o întâlnire la Moscova, informează Ambasada şi Patriarhia Moscovei, scrie Agerpres.

Întâlnirea a avut loc la Reşedinţa Patriarhală şi Sinodală de la Mănăstirea Danilov din Moscova. Conform unui comunicat de presă al părţii ruse, la întâlnire au mai participat vicepreşedintele Departamenului pentru Relaţii Bisericeşti Externe (DRBE) al Patriarhiei Moscovei, arhimandritul Filaret Bulekov, şi secretarul DRBE pentru relaţiile inter-ortodoxe, protoiereul Igor Iakimciuk, iar din partea Ambasadei României în Rusia, ministrul plenipotenţiar Ninel Găvănescu şi adjunctul interimar al şefului misiunii, Cosmin Ioniţă.

Cristian Istrate a menţionat că pentru poporul român credinţa este un aspect foarte important al vieţii, iar Biserica Română se bucură de respect şi atenţie din partea populaţiei, conform comunicatului de presă publicat de Serviciul de comunicare al DRBE.

Menţionând că a avut recent ocazia să se întâlnească şi să discute cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, diplomatul a transmis patriarhului rus urări de bine cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani, din partea patriarhului Daniel.

Patriarhul rus l-a felicitat pe Cristian Istrate pentru numirea în funcţia de ambasador în Rusia, menţionând că Patriarhia Moscovei are în mod tradiţional relaţii bune cu misiunea diplomatică a României la Moscova. În special, se precizează în comunicat, Biserica Ortodoxă Rusă a sprijinit Ambasada României în implementarea activităţilor sale de îngrijire a mormintelor prizonierilor de război români, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

„Popoarele noastre sunt unite printr-o credinţă comună, o cultură şi tradiţii apropiate”, a spus patriarhul Kirill în discuţia cu ambasadorul român. „Acest factor, fără îndoială, ar trebui să influenţeze relaţiile dintre România şi Rusia ca state, autorităţile laice ar trebui să ţină seama cu seriozitate de faptul că suntem două popoare ortodoxe frăţeşti”.

”Preţuim relaţiile bune cu Biserica Ortodoxă Română”, a spus Kirill, menţionând totodată bunele relaţii personale cu patriarhul Daniel al României. „Ne cunoaştem de foarte mult timp, de multe decenii. Încă de pe când eram foarte tineri, participam la diferite evenimente ecumenice şi inter-ortodoxe. În marea majoritate a cazurilor, am avut aceeaşi părere”, a menţionat el.

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii şi-a amintit cu căldură şi de vizita sa la Bucureşti din 2017, cu ocazia festivităţilor organizate de Biserica Ortodoxă Română legate de anul apărătorilor Ortodoxiei, care au luptat pentru Biserică în vremurile regimului ateu. „În acelaşi an l-am primit la Moscova pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la restaurarea instituţiei Patriarhiei în Biserica Ortodoxă Rusă”, a amintit prelatul.

În cadrul întâlnirii, patriarhul Kirill a salutat, de asemenea, contactele dintre ierarhii români şi arhipăstorii Bisericii Ortodoxe Ucrainene canonice, care sunt în comuniune cu Patriarhia Moscovei.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare