Analiza cazurilor de COVID-19 în România până la 1 august 2021 (CNSCBT)

Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 4 august 2021, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 26 iulie-1 august 2021. Astfel, până la 1 august 2021, 94,6% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 86,1% din totalul deceselor au survenit la persoane de peste 60 de ani, iar 57,5% dintre decese erau întâlnite la bărbaţi, potrivit raportului publicat pe site-ul www.cnscbt.ro.

Evoluţia îmbolnăvirilor de la începutul epidemiei în ţara noastră arată o tendinţă constantă în perioada 23 martie-18 mai 2020, o scădere a numărului de cazuri în intervalul 25 mai-3 august 2020 şi o uşoară creştere între 10 august şi 20 septembrie 2020. De la începutul lunii octombrie 2020 până la 16 noiembrie 2020, trendul infectărilor a fost constant crescător, iar din 30 noiembrie 2020 până în 28 decembrie 2020 s-a observat o scădere a numărului de cazuri. O nouă uşoară creştere s-a înregistrat în intervalul 28 decembrie 2020-11 ianuarie 2021. Nivelul infectărilor în intervalul 18 ianuarie-15 februarie 2021 s-a menţinut într-o fază de platou, în timp ce, în intervalul 15 februarie-15 martie 2021, numărul cazurilor a fost din nou în creştere. În intervalul 29 martie-12 iulie 2021, trendul a fost constant descendent sau în fază de platou. Începând cu 12 iulie, numărul cazurilor a început din nou să crească uşor, conform graficului din analiza CNSCBT.

Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe

În săptămâna 26 iulie- 1 august 2021, 50,3 % din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Constanţa, Cluj, Ilfov şi Timiş. De asemenea, 71,4 % din totalul deceselor au fost înregistrate în Neamţ, Bacău, Călăraşi, Satu Mare şi Botoşani. Totodată, 81,5 % din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate. De asemenea, 85,7% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate, iar 14,3% la persoane vaccinate cu schema incompletă, indică raportul CNSCBT.

Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani, cea mai afectată; grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate

Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi în intervalul 26 iulie- 1 august 2021, cu categoriile de vârstă 40-49 ani (aproximativ 23%) şi 50-59 ani (aproximativ 21%). Categoriile de vârstă 30-39 ani şi 60-69 ani erau asociate, până la 1 august 2021, cu aproximativ 14 %, respectiv circa 13%. Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân, şi după acest interval, 0-9 ani (aproximativ 2,5%), 10-19 ani (aproximativ 3,5%), peste 80 de ani (aproximativ 5,5 %), 70-79 ani (aproximativ 7,5%), 20-29 ani (aproximativ 8%). Evoluţia după criteriul vârstă nu a cunoscut modificări semnificative nici faţă de săptămâna anterioară, nici de la începutul epidemiei în ţara noastră.

Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79 ani, peste 80 de ani şi 60-69 ani, cele mai afectate

Analiza deceselor până la 1 august 2021 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani, peste 80 de ani şi 60-69 ani sunt, la fel ca în perioada anterioară, cele mai afectate: aproximativ 33% (70-79 ani), aproximativ 27% (peste 80 de ani) şi aproximativ 25% (60-69 ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de cca 9%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate de aproximativ 3,5%. Procentul de mortalitate corespunzător grupei de vârstă 20-29 de ani era de cca 0,5%, iar pentru grupa 30-39 de ani era de aproximativ 1%.

Caracteristicile cazurilor confirmate: 96,7% dintre persoane erau vindecate la 1 august 2021

Dintre cazurile analizate până la 1 august 2021, 46,2% (500.485 persoane) erau de sex masculin, iar 1,3% (14.432 persoane) erau reprezentate de personal sanitar. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Procentul de persoane vindecate era, până la 1 august, de 96,7% (1.047.778 persoane). Până la 25 iulie – data anteriorului raport – , procentul celor vindecaţi era de 96,8% (1.047.291 persoane).

Caracteristicile deceselor: 94,6% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi asociate

Până la 1 august 2021, din totalul deceselor analizate, vârsta medie a persoanelor decedate era de 71 de ani, 57,5% (19.716 persoane) fiind de sex masculin. De asemenea, 94,6% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate: afecţiuni cardiovasculare (72,1% – 24.720 persoane), diabet (31,3% – 10.739 persoane), afecţiuni neurologice (21% – 7.210 de persoane), obezitate (19,3% – 6.602 de persoane), afecţiuni renale (14,4% – 4.954 persoane), afecţiuni pulmonare (12,8% – 4.392 de persoane), neoplasm (10,5% – 3.588 de persoane), altele (22,5% – 7.713 de persoane), relevă raportul CNSCBT.

Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex: 40-49, 50-59 şi 30-39 de ani, categoriile cele mai afectate

În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (aproximativ 19% la bărbaţi şi 20% la femei) şi 50-59 ani (aproximativ 18% la femei şi aproximativ 18,5% la bărbaţi). De asemenea, atât bărbaţii, cât şi femeile de 30-39 de ani erau afectaţi în proporţie de aproximativ 17 %.

Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex: categoria cea mai afectată atât la bărbaţi, cât şi la femei, 70-79 de ani

Referitor la numărul de decese pe grupe de vârstă şi sex, se observă, până la 1 august 2021, că cea mai mare pondere a deceselor la femei era la grupele de vârstă 70-79 de ani (aproximativ 34%) şi peste 80 de ani (aproximativ 33%); următoarea categorie cea mai afectată la femei era grupa de vârstă 60-69 de ani (aproximativ 24%). Şi la bărbaţi, grupa de vârstă 70-79 de ani era cea mai afectată, cu un procent de mortalitate de 34%; următoarele grupe de vârstă cele mai afectate, la bărbaţi, erau 60-69 de ani (aproximativ 26%) şi peste 80 de ani (aproximativ 24%), conform www.cnscbt.ro. Se observă, astfel, o diferenţă între bărbaţi şi femei la categoria de vârstă peste 80 de ani, femeile înregistrând o mortalitate de 33%, în timp ce bărbaţii un procent de 24%.

Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 1 august 2021 cu privire la ponderea cazurilor şi a deceselor pe grupe de vârstă, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi etc. Analiza a fost realizată în baza a 1.083.478 cazuri totale confirmate şi a 34.291 decese totale înregistrate, conform sursei citate.

Sursa: PRESSONLINE