ANPC: Tone de carne şi alte produse expirate de trei ani, la Costineşti

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au descoperit tone de carne şi alte produse expirate de trei ani, în urma unui amplu control realizat la Costineşti şi care a vizat un singur operator economic, care are mai multe puncte de lucru în staţiune.

“Au fost găsite cantităţi importante de carne, cantităţi importante de mirodenii, cantităţi importante de murături, de multe materii prime în afara termenului de durabilitate minimală, asta însemnând câţiva ani, chiar dacă la mirodenii vorbim de trei, patru ani şi la produsele din carne putem vorbi de 2-3 ani de când ieşiseră în afara termenului de consum”, a declarat președintele ANPC Horia Constantinescu.

Marfa expirată nu a putut fi ridicată de ANPC.

“Mărfurile respective au fost lăsate încustodie, nu putem ridica câteva tone de carne expirate, ANPC nu are camere de frig, niciuna din structurile participante nu are spaţii de depozitare. Vom îndruma acolo societăţile de incinerare ce vor proceda la distrugerea întregii cantităţi”, a precizat șeful ANPC.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare