ANUNȚ / Dezbatere în Parlament cu tema „Educația în Planul Național de Redresare și Reziliență”

Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților organizează dezbaterea cu tema „Educația în Planul Național de Redresare și Reziliență”, în ziua de miercuri, 3 martie 2021, în intervalul orar 14.00-16.30,  s-a anunțat printr-un comunicat de presă al președintelui Comisiei, deputatul PSD Natalia-Elena INTOTERO.

”În cadrul dezbaterii se va analiza modul de transpunere în realitate a proiectelor educaționale finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Finanțarea sectorului educației este stringentă, mai ales în perioada extrem de dificilă pe care o traversăm cu toții. România trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că generația actuală de copii și tineri nu va fi afectată pe viitor de impactul crizei COVID-19 asupra sistemului de educație. În urma dezbaterii, se va elabora un raport care să cuprindă concluzii și propuneri cu privire la reformele și proiectele de investițiile ce ar trebui să beneficieze de fondurile puse la dispoziție prin Mecanismul de Redresare și Reziliență.

La dezbatere vor participa reprezentanți ai instituțiilor administrației publice centrale, ai sindicatelor din învățământ, reprezentanți ai părinților, elevilor și studenților, ai altor instituții și organizații de referință din domeniul educației, precum și ai unităților administrativ-teritoriale.”, s-a mai transmis în comunicat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare