Arad: Efectivele de pompieri care acţionează la incendiul de la groapa de gunoi au fost suplimentate

Forţele de pompieri care acţionează pentru stingerea incendiului izbucnit sâmbătă la groapa de gunoi din zona CET de lângă municipiul Arad au fost suplimentate duminică dimineaţă, având în vedere vântul puternic şi posibilitatea de extindere din nou a flăcărilor, informează ISU Arad.

‘În sprijin au fost aduse : o autospecială de 9.000 litri de la Detaşamentul Ineu, o autospecială de 3.000 litri de la SVSU Şofronea, o autospecială de 3.000 litri de la SVSU Zădăreni, o cisternă de transport apă de 5.000 litri de la Curtici, două cisterne de transport apă de la firma de curăţenie a oraşului. În acest moment, acţionează şase autospeciale de stingere, trei cisterne, mai multe utilaje, cu un efectiv de 15 pompieri şi 20 de voluntari’, precizează reprezentanţii ISU Arad.

Pompierii arădeni au acţionat toată noaptea dintre sâmbătă şi duminică pentru stingerea acestui incendiu, ajutaţi de angajaţi ai operatorului economic care administrează groapa de gunoi, care au adus pământ pentru acoperirea focarelor.

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seara, la groapa de gunoi din zona CET, de lângă municipiul Arad, intervenţia pompierilor fiind îngreunată din cauza vântului puternic. Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de mii de metri pătraţi.

Reprezentanţii ISU au informat, sâmbătă seara, că s-a emis mesaj de avertizare prin RO-ALERT pentru locuitorii din localităţile de pe direcţia de propagare a fumului. AGERPRES / (AS – editor: Marius Frăţilă)

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare