Aripa Curaj din USR face alegeri interne pentru candidatul care se va confrunta cu Drulă la Congres

Aripa Curaj din interiorul USR a făcut anunțul oficial privind candidaturie pentru președinția USR în cadrul alegerilor preliminare (primaries). Este vorba de Mihai Polițeanu, Allen Coliban și Cătălin Teniță.

Senatorul Irineu Darău l-a acuzat pe Cătălin Drulă ”că a ales să modifice, unilateral, calendarul întregului proces de alegeri”. ”Ne-am găsit în situaţia neprevăzută de a avea alegeri în luna iulie dar noi, echipa Curaj, ne-am adaptat şi vom desemna foarte rapid în acest proces, până la sfârşitul lunii iunie, candidatul”, a mai spus el, arătând că este voba de un proces democratic deschis.

”De-a lungul timpului, noi am ascultat vocea electoratului şi ştim că nu suntem, ca partid, într-un punct bun, iar plecările din ultima vreme ne slăbesc şi mai tare”, a mai spus el.

Mihai Poliţeanu a arătat că ”atunci când lucrurile merg prost, e nevoie de curaj pentru schimbare”.

”Competiţia mea este cu Cătălin Drulă şi cu tot ce reprezintă echipa lui”, a mai spus Poliţeanu. ”În momentul ăsta, în USR avem de ales între rangă şi democraţie, şi e păcat că am ajuns aici”, a mai spus Poliţeanu.

Allen Coliban a spus, la rândul lui, că ”este momentul să înţelegem mesajul pe care îl dă electoratul şi să revenim la dmeocraţie”.

”Nu poţi să vorbeşti despre democraţie şi să o faci cu ranga, să vorbeşti despre democraţie şi să aloci doar 30 de zile unui asemenea scrutin”, a afirmat peimarul Braşovului. El a precizat că mesajul său către membri este că îşi propune ”curăţarea bazei de membri, revenirea la un sistem de vot care să asigure reprezentare tuturor şi tot ceea se produce, ca şi politic publice, să fie validate intern şi apoi în societate.

”Către exterior, trebuie să dăm mesajul că înţelegem greşelile făcute anterior şi că echipa care a construit USR în ultimii cinci ani trebuie schimbată”, a spus Coliban.

Cătălin Teniţă, al treilea candidat în cursa internă din aripa Curaj, a spus că ”acestea s-ar putea să fie ultimele alegeri relevante din interiorul partidului”.

”S-ar putea ca după aceea să se lase întunericul peste aceste proceduri democratice”, a arătat Teniţă, precizând că ”USR-PLUS sunt forţe puternice, dmeocratice care pot să schimbe Romînia, dar nu ”aşa cum este USr în acest moment”.

”Din păcate, partidul nostru în acest moment s-a contaminat de metehnele celorlalte partide, avem cam acelaşi nivel de dmeocraţie pe care îl practică celelalte partide”, a afirmat Teniţă.

Cei trei candidaţi în cursa internă din Curaj pentru candidatul de preşedine sunt deputaţii Mihai Poliţeanu şi Cătălin Teniţă şi Allen Coliban, primarul Braşovului.

În luna mai, reprezentanţii USR reuniţi în platforma ”Curaj pentru România”, au anunţat că îşi vor desemna un candidat comun pentru preşedinţia partidului la congres. Decizia a fost luată la Sibiu, la o întâlnire cu 300 de membri.

Printre membrii fondatori ai platformei Curaj pentru România se află primarul Braşovului, Allen Coliban, viceprimarii Ploieştiului şi Braşovului, Magdalena Trofin şi Flavia Boghiu, europarlamentarul Nicu Ştefănuţă, deputaţii Mihai Poliţeanu şi Cătălin Teniţă, senatorul Irineu Darău.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare