ATAC DUR LA PREMIER / Mohammad Murad, despre Orban: În viaţa lui n-a dat un salariu(…)Nu ştie să facă nimic

Președintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, a lansat un atac dur la adresa premierului Ludivic Orban despre care a afirmat că ”în viaţa lui n-a dat un salariu(…)Nu ştie să facă nimic”

  • Mai mult decât atât, patronatele din turism vor acționa Guvernul în instanță pentru subminarea economiei naționale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie, a mai anunțat Murad în cadrul unei conferințe de presă.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) susţine că 70% dintre hotelierii şi restaurantele de pe litoral vor da faliment dacă acestea nu vor putea primi clienţi din data de 15 iunie. Peste 500.000 de persoane au achiziţionat, începând cu această dată, vacanţe în România ce includ servicii de cazare cu masă.
„Ce le spunem? Ne vom trezi cu mii de procese din partea turiştilor care au cumpărat pachete de la noi”, afirmă Murad.
„Vă spun informaţii din interiorul Guvernului: premierul şi ministrul Marcel Velea au fost de acord să deschidem. Dar Nelu Tătaru (ministrul Sănătăţii) şi Raed Arafat nu. Şi nimeni nu se pune acum cu medicii. Le place să fie la comandă, dar nu vor câştiga nimic dacă amână deschiderea cu 2 săptămâni, decât dacă se inventează un vaccin între timp.
  • Ludovic Orban, în viaţa lui nu a avut un angajat, nu a dat un salariu. Eu am 10 meserii pe care ştiu să le fac dacă nu mai sunt patron, dar el nu ştie să facă nimic, dacă nu mai e premier”, a spus Mohammad Murad citat de adevarul.ro

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare