AUR: Guvernul Ciucă – pentru marile companii e mumă, pentru români – ciumă

AUR acuză că, a doua zi după învestirea Guvernului Ciucă, cel mai mare furnizor de energie electrică pentru clienţii casnici din România, ELECTRICA SA, a anunţat creşterea substanţială, de la 1 ianuarie 2022, a preţurilor de distribuţie.

Acestea urmează a fi majorate cu până la 84%. La fel au procedat şi ceilalţi furnizori majori de energie din Muntenia, Moldova, Banat şi Oltenia – ENEL, E.On Energie şi CEZ, care au precizat că tarifele lor vor creşte de la 1 ianuarie 2022 între 58% şi 85%, spune AUE.

Măsurile au fost luate după ce, în aceeaşi săptămână, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, instituţie a cărei conducere este compusă din membri ai actualei coaliţii de guvernare PSD-PNL-UDMR, a aprobat majorarea tarifelor pentru distribuţie şi transport, tot de la 1 ianuarie, între 8% şi 15%.

„Ca urmare a acestor măsuri avizate de Guvernul Ciucă, pe de o parte, furnizorii vor încasa de la stat, timp de cinci luni, sume uriaşe, constând în diferenţa dintre preţul plafonat pe care îl plătesc consumatorii până la 1 aprilie 2022 şi noile tarife. Pe de altă parte, populaţia va trebui să plătească, după 1 aprilie, un preţ dublu pentru electricitate, iar clienţii non-casnici, care plătesc oricum preţuri triple la energie, vor trebui să plătească imediat tarifele majorate de distribuţie şi transport, ceea ce va creşte costurile de producţie, cu repercusiuni asupra preţurilor finale ale produselor – şi deci asupra întregii populaţii”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.

„Deşi a promis că va guverna pentru români, Guvernul Ciucă pare să se preocupe mai mult de veniturile marilor companii, în detrimentul cetăţenilor care se văd obligaţi să plătească facturi şi costuri tot mai greu de suportat. Generalul Ciucă minte, la fel cum a minţit şi când a promis că nu va intra niciodată în politică: anunţă indexări ale pensiilor, alocaţiilor şi majorarea salariului minim, dar în acelaşi timp aprobă dublarea preţurilor la energie! Practic, scumpirile anunţate vor anula toate creşterile de venituri cu care se laudă coaliţia PSD-PNL-UDMR şi chiar vor reduce puterea de cumpărare a românilor”, a subliniat şi deputatul George Simion, co-preşedinte AUR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare