AUR îl acuză pe Iohannis că încalcă Constituția prin susținerea “fățișă” a lui Cîțu

Alianţa pentru Unirea Românilor susţine că preşedintele Klaus Iohannis încalcă Constituţia ”prin susţinerea făţişă a candidatului Florin Cîţu” la şefia PNL, iar acesta din urmă încalcă legea ”prin mituirea primarilor liberali”.

„AUR deplânge paralizia instituţiilor statului în faţa unei acţiuni evidente de dare de mită a candidatului la şefia PNL Florin Cîţu şi atrage atenţia asupra încălcării Constituţiei de către Klaus Iohannis prin susţinerea unui om politic la preşedinţia unui partid. De câteva luni, o ţară întreagă este blocată de Congresul PNL. Toate autorităţile sunt în stand-by, în aşteptarea deznodământului de sâmbătă. Dar disperarea este atât de mare, încât Iohannis însuşi a ajuns să dea declaraţii de susţinere a candidatului Florin Cîţu şi să anunţe că va fi prezent la eveniment, pentru a transmite un mesaj clar inclusiv de acolo”, susţine deputatul George Simion, copreşedinte AUR, într-un comunicat, potrivit Agepres.

De asemenea, Simion spune că premierul Florin Cîţu „foloseşte resursele din bugetul public pentru a-şi cumpăra voturile, în văzul tuturor”.

„Guvernul i-a anunţat recent pe primari că vor primi bani suplimentari pentru proiecte şi salarii, neprevăzuţi în bugetul pe 2021, fix în preajma alegerilor interne din PNL. Totul trebuie să lucreze în favoarea lui Cîţu şi pare că nimic altceva nu mai contează: Constituţie, legi, bun simţ”, spune copreşedintele AUR.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare