AUR: Pașaportul de vaccinare european este discriminatoriu

AUR spune că dacă intenția Comisiei Europene de a introduce un pașaport digital de vaccinare anti-COVID-19 va fi adoptată se vor crea două categorii de cetățeni: cei care se vor putea bucura de libertatea de mișcare și cei care vor fi sancționați pentru opiniile lor sau pentru faptul că nu fac parte din categoriile prioritate de populație care sunt imunizate prin vaccinare.

Introducerea unui pașaport digital de vaccinare este echivalentă cu impunerea unui act de identitate european prin care se discriminează între „cetățeni model” și „cetățeni indezirabili”, crede formațiunea.

„Această măsură discriminatorie va alimenta opiniile care consideră că autoritățile naționale, dar mai ales cele internaționale, precum cele de la vârful UE, acționează pentru un control mai strict al populației, pentru sancționarea celor cu opinii dizidente și restrângerea drepturilor și libertăților”, spune AUR.

AUR cere autorităților statului român, comisarului din partea României, Adina Vălean, și altor reprezentanți ai României în diversele foruri europene, să se opună acestei măsuri discriminatorii, antidemocratice și periculoase pentru libera circulație a persoanelor, unul din pilonii pe care a fost construită Uniunea Europeană.

„Condiționarea deplasării în spațiul comunitar de prezentarea unui test negativ la ieșirea, respectiv intrarea din/în țară este o măsură de protecție suficientă în raport cu posibilitatea răspândirii virusului SARS-CoV-2 în urma deplasărilor transfrontaliere”, mai spune partidul.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare