AUR: Președintele Ungariei face declarații scandaloase la adresa României/Guvernul Ciucă să nu mai asiste pasiv

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) condamnă lipsa de reacție a autorităților de la București, după ce preşedintele Ungariei, Novak Katalin, a participat sâmbătă la un eveniment organizat de Ziua Unităţii Reformate din bazinul carpatic și a făcut o serie de declarații provocatoare la adresa României, potrivit unui comunicat de presă.

”Katalin Novak se află într-o vizită așa-zis privată în țara noastră și a fost invitată sâmbătă la dezvelirea unei statui a lui Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei în secolul al XVII-lea. Ea a făcut o serie de declarații cu privire la ce pot face maghiarii din Ardeal pentru prosperitatea Ungariei și, în context, despre viitorul Europei Centrale. Desconsiderarea oficialilor de la București, punerea Ungariei deasupra României și discursul despre viitorul Europei Centrale, teritoriu din care doar Ungaria face parte, arată o sfidare care a întrecut orice limită”, a transmis AUR, potrivit unui comunicat de presă.

AUR cere Guvernului Ciucă să nu mai asiste pasiv la aceste provocări.

”Cerem Guvernului Ciucă să nu mai asiste pasiv la astfel de provocări, iar PSD și PNL să înceteze a mai fi complici ai UDMR. Concesiile nenumărate făcute de-a lungul timpului de cele două partide sunt cele care ne-au adus în situația îngrijorătoare de astăzi, în care Novak se plimbă ca un grof pe propria moșie și își permite să facă declarații insultătoare la adresa românilor”, a transmis AUR, potrivit sursei citate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare