AUR solicită demiterea „imediată” a ministrului Energiei, Virgil Popescu

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită demiterea „imediată” a ministrului Energiei, Virgil Popescu,pentru creşterea „nejustificat” de mare a preţurilor la energie, susţinând că „o majoritate guvernamentală de 70% are toate pârghiile legale, constituţionale şi politice pentru a interveni rapid în sprijinul populaţiei şi al economiei româneşti”, potrivit Agerpres.

„Dincolo de contextul energetic internaţional, cauza principală care a generat creşterea preţurilor la energie în România este liberalizarea făcută fără să existe condiţii de piaţă concurenţială. Din moment ce peste 80% din producţia de energie este autohtonă, cea mai mare parte a ei fiind sub controlul direct al statului, iar costurile de producţie nu au crescut decât în foarte mică măsură, nu există nicio justificare pentru creşterea de până la 10 ori a preţurilor. Aceste preţuri nejustificat de mari sunt un atac direct la buzunarul cetăţenilor şi al firmelor din România, înfăptuit cu largul concurs al autorităţilor statului care au permis acest lucru. Din acest motiv, ministrul Energiei Virgil Popescu trebuie imediat demis”, a transmis AUR, vineri, printr-un comunicat de presă remis AGERPRES.

Totodată, AUR propune Guvernului un set de măsuri pentru protejarea economiei şi a populaţiei de efectele crizei energetice precum revenirea „imediată” la preţuri reglementate în energie şi plafonarea preţului final plătit de consumator, până când vor exista condiţii pentru o concurenţă reală.

„ANRE poate impune un preţ reglementat care să acopere costurile de producţie şi o marjă a profitului de o singură cifră, care să depăşească cu 1 sau 2 puncte procentuale rata inflaţiei”, a explicat AUR.

Realizarea de investiţii în noi capacităţi de producţie energetică este o altă măsură propusă de AUR. „În loc să utilizeze resursele publice pentru diverse scheme de compensare a facturilor, este de preferat ca statul să facă investiţii în obiectivele energetice noi: reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, finalizarea termocentralei de la Iernut etc”, se arată în comunicatul citat.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare