Bănescu: Statele membre ale UE au şi e firesc să aibă o absolut totală independenţă de legiferare în privinţa căsătoriei

Statele membre ale UE au şi e firesc să aibă o absolut totală independenţă de legiferare în sfera dreptului familiei, respectiv a căsătoriei, afirmă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

‘În sfera dreptului familiei, respectiv a căsătoriei, statele membre ale UE au şi e firesc să aibă o absolut totală independenţă de legiferare. Aşadar nu se poate (im)pune problema recunoaşterii obligatorii a aşa-ziselor căsătorii homosexuale în întreaga UE. Aceasta e o construcţie politică democratică, nu totalitară’, a declarat Bănescu, pentru AGERPRES.

El a adăugat că poziţia Bisericilor creştine, dar şi a celorlalte culte religioase din România faţă de căsătorie rămâne aceea ‘fondată pe legea morală universală’ a ‘uniunii dintre bărbat şi femeie’.

‘Poziţia Bisericilor creştine, dar şi a celorlalte culte religioase din România faţă de căsătorie (instituţie civilă rezervată natural de-a lungul istoriei exclusiv uniunii dintre un bărbat şi o femeie) este poziţia firească fondată pe legea morală universală care stă la baza oricărei societăţi sănătoase din trecut, prezent şi viitor’, a mai spus purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.

Parlamentul European a adoptat cu 387 voturi ‘pentru’, 123 de abţineri şi 161 voturi ‘împotrivă’ Rezoluţia privind drepturile LGBTIQ în Europa, a informat Asociaţia Accept, potrivit căreia se dă un semnal politic puternic către Comisia Europeană şi statele membre UE.

‘Rezoluţia cere, printre altele, respectarea dreptului la viaţă de familie şi căsătorie, recunoaşterea statutului parental pentru persoanele LGBTI şi protejarea acestora de discriminare, hărţuire şi violenţă. Parlamentul European atrage atenţia şi asupra ţării noastre, cerând ‘Comisiei Europene să ia măsuri împotriva României pentru eşecul său repetat de a respecta hotărârea CJUE în speţa Coman, Hamilton şi Asociaţia ACCEPT şi pentru lipsa remediilor legale care au obligat reclamanţii să se adreseze la CEDO pentru apărarea dreptului lor şi compensaţii’ (punctul 10 al Rezoluţiei PE)’, precizează asociaţia.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare