Barna: Decizia de carantinare a Sibiului vine inexplicabil de târziu/Oameni puși în posturi pentru care nu aveau pregătire

Decizia privind intrarea în carantină a Sibiului vine inexplicabil de târziu și după foarte multă inacțiune dublată de explicații ridicole și țâfnoase ale reprezentanților autorităților, a declarat, vineri, președintele USR, Dan Barna.

„Decizia privind intrarea în carantină a Sibiului vine inexplicabil de târziu și după foarte multă inacțiune dublată de explicații ridicole și țâfnoase ale reprezentanților autorităților”, a declarat Dan Barna, pe Facebook.

Dan Barna a afirmat că rata de infectare se apropie deja de opt la mie și până luni va fi, probabil, și mai mare.

„Sunt deja săptămâni întregi de când am atras atenția că situația de la Sibiu trebuie tratată serios și luate măsurile care se impun. Am cerut decizii sau demisii. De abia azi s-a anunțat carantina și doar luni ea va fi implementată. Nu, nu cred că e vorba de rea voință, ci mai degrabă de incompetență și oameni puși în posturi pentru care nu aveau nici pregătirea nici anduranța necesare. Nu pot decât să constat că, cel puțin pe plan local, autoritățile par că nu s-au trezit încă la realitatea foarte vizibilă a pandemiei și sunt încă în zodia fatalismului”, a adăugat președintele USR.

Autoritățile au anunțat că se instituie, de luni, 16 noiembrie, carantină în municipiul Sibiu, cu localitatea Șelimbăr și Cartierul Arhitecților, la Tălmaciu și Cisnădie. Carantina va dura două săptămâni.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare